Trei sate românești într-un concurs mondial
Răşinari și Biertan din județul Sibiu şi Ciocăneşti (foto) din judeţul Suceava s-au situat pe primele locuri în etapa naţională a competiţiei „Best Tourism Villages” (Cele mai apreciate sate turistice, n.r.) și vor fi propunerile României pentru etapa mondială a concursului lansat de Organizaţia Mondială a Turismului, informează ministerul de resort. Localitățile au fost evaluate după criterii precum promovarea şi conservarea resurselor culturale, durabilitatea economică și socială, dezvoltarea mediului, guvernanţa şi prioritizarea turismului, infrastructura şi conectivitatea, sănătatea, siguranţa. (C. Z.)