Trei semnificaţii ale zilei de 9 mai: Independenţa României, începutul păcii şi începutul cooperării în Europa

Hristos a înviat!

Am primit cu bucurie invitaţia Domnului Primar al Sectorului 2 al Capitalei, Ne­cu­lai Onţanu, de a participa la festivităţile menite să mar­cheze ziua de 9 mai, zi cu trei semnificaţii majore pentru istoria naţională şi europeană: Independenţa de Stat a României (9 mai 1877), sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial (9 mai 1945) în Europa şi Ziua Eu­ropei în a­mintirea de­cla­ra­ţiei din 9 mai 1950 a lui Robert Schuman.

În primul rând, data de 9/21 mai 1877 constituie un moment semnificativ în dezvoltarea politică a statului român mo­dern, prin adoptarea de către Parlamentul României, la ini­ţiativa ministrului de externe Mihail Kogălniceanu, a unei rezoluţii care proclama „absoluta independenţă“ a ţării. Re­cu­noaşterea internaţională a independenţei României s-a rea­li­zat însă numai după ce armata română a adus o însemnată jertfă de sânge pe câmpurile de luptă din nordul Bul­gariei, la Griviţa, Rahova, Plev­na şi Vidin. Tratatele de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878) şi Berlin (1/13 iulie 1878) au recunoscut independenţa statului român, consfinţită prin sacrificiul sân­ge­ros al naţiunii române. În timpul Războiului de In­de­pen­denţă, prin voluntarii de caritate şi surorile de caritate, mănăsti­rile au contribuit mult la îngrijirea răniţilor de pe front.

Recunoaşterea independen­ţei statului român a facilitat proclamarea României ca Re­gat în anul 1881. În timpul dinastiei regale din România, ziua de 10 mai era atât săr­bă­toarea Independenţei, cât şi a Regalităţii. Independenţa Ro­mâ­niei a fortificat sentimentele de mândrie şi demnitate na­ţio­na­lă şi a permis desăvârşirea unităţii naţionale în anul 1918, prin unirea cu România a pro­vinciilor româneşti Basarabia (27 martie/9 aprilie), Bucovina (15 noiembrie/28 noiembrie) şi Transilvania (18 noiembrie/1 decembrie).

În al doilea rând, pentru în­trea­ga istorie europeană, 9 mai 1945 este ziua încetării celei de-a doua conflagraţii mondiale, prin capitularea ne­con­di­ţio­nată a Germaniei naziste la cartierul general sovietic din Berlin.

În al treilea rând, tot azi ser­băm şi Ziua Europei, în a­mintirea declaraţiei pe care Ro­bert Schuman, ministru de externe al Franţei, o rostea în ziua de 9 mai 1950 şi care a con­dus, treptat, la formarea Uni­unii Europene.

De-a lungul deceniilor, Eu­ro­pa s-a dezvoltat spiritual, cultural şi social având la bază „matricea“ credinţei sale creş­ti­ne, care a selectat şi transfigurat valorile preluate din filo­so­fia greacă şi dreptul roman într-o perspectivă civilizatoare, în­ce­pând cu Sfântul Con­stan­tin cel Mare, primul împărat creştin al Imperiului Roman (306-337). Prin Edictul de toleranţă religi­oasă de la Me­dio­la­num (Milano) din anul 313, el a pus bazele li­bertăţii religi­oa­se în societate, iar prin alte legi a apărat demnitatea umană, a promovat familia şi solidarita­tea socială cu cei săraci şi neajutoraţi.

În prezent, valorile principale care orientează func­ţio­na­rea Instituţiilor Europene, precum: drepturile omului, de­mo­cra­ţia, statul de drept, liberta­tea şi solidaritatea socială, sunt la origine valori inspirate de tradiţia iudeo-creştină a Pro­feţilor şi a Evangheliei, pe care însă umanismul secula­ri­zat modern le-a separat de izvoarele lor primordiale şi le-a prezentat ca fiind valori autonome universale.

Astăzi, pacea şi bunăstarea materială, libertatea indivi­dua­lă, solidaritatea şi coope­rarea între popoarele Europei au devenit idealuri principale ale Europei unite. Această vi­zi­une europeană a fost in­sti­tu­ţio­na­li­zată şi a condus la beneficii comune pentru statele membre, dar şi la probleme comune noi, care ne cheamă la gândire comună şi la acţiune comună pentru rezolvarea lor.

Europenii de azi încearcă să înveţe cum să facă faţă noilor probleme ale timpului prezent, ca tensiuni existente între li­bertatea individuală şi solida­ri­tatea socială, între identitatea naţională şi unitatea globală, între tradiţie şi secularizare, între criza familiei şi scăderea populaţiei, între criza econo­mi­că şi şomaj, între lăcomia unora şi sărăcia altora, între criza vieţii spirituale şi suicid, divorţ, violenţă, droguri, trafic de fi­in­ţe umane şi alte forme de scla­vie modernă. O analiză spi­ri­tua­lă şi etică a situaţiei pre­zen­te ne arată că dacă Dumnezeu este înlocuit cu idolii averii, puterii şi plăcerii, oamenii devin inevitabil sclavii acestor idoli. De aceea, Sfântul Apostol Petru ne previne, zicând: „Tră­iţi ca oameni li­beri, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu“ (1 Petru 2, 16), adică împlinitori ai po­runcii iubirii milostive. În faţa acestor fenomene de confuzie şi incertitudine trebuie promovate coresponsabilitatea şi coope­ra­rea socială, pentru apă­ra­rea şi promovarea demnităţii uma­ne şi a binelui comun.

Însă, pentru a apăra constant şi pretutindeni demnitatea umană, drepturile omului, libertatea de exprimare, democraţia, statul de drept şi alte valori care constituie as­tăzi baza dialogului şi co­o­pe­ră­rii europene, este necesar să unim viaţa spirituală cu ac­ţi­u­nea socială, să avem credinţă tare şi să cultivăm o spiritualitate profundă, asemănătoare celei a Profeţilor biblici, a Sfin­ţi­lor Părinţi ai Bisericii ne­des­părţite sau a marilor luptători pentru libertatea umană şi dreptatea socială.

De ce? Pentru că valorile sociale care sunt cultivate azi în societatea secularizată vizează în mod exclusiv realitatea pă­mân­tească, fără nici o referire la viaţa veşnică, la adevărul e­tern şi dreptatea divină, adică ele se referă numai la existenţa terestră a omului în relaţia sa cu natura, cu statul şi cu societatea. Dar, când crede în Dum­nezeu şi se roagă Lui, omul se află în primul rând în relaţie cu Dumnezeu - Izvorul prim şi ultim al vieţii, Fă­că­to­rul cerului şi al pământului, iar natura (creaţia) este înţeleasă ca dar al lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate, care trebuie apărat, cultivat şi folosit ca spaţiu şi mijloc de comuniune, de coresponsabilitate şi de solidaritate între persoane şi între popoare, între generaţia prezentă şi generaţiile viitoare.

Pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român, şi anume darurile li­bertăţii şi unităţii naţionale, ale păcii şi cooperării europene spre binele comun, aducem astăzi mulţumire lui Dum­nezeu şi comemorăm cu pietate mulţimea celor care s-au jertfit pentru credinţă, libertate, demnitate şi unitate naţională în Războiul pentru Independenţă şi pentru pace în Europa. To­to­dată, ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să cooperăm cu alte popoare, pentru a promova mai mult prosperitatea şi demnitatea poporului român.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj transmis la ceremoniile organizate de Primăria Sectorului 2 al Capitalei, în data de 9 mai 2013 (Ziua Independenţei de Stat a României, aniversarea sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi Ziua Europei)