Trei sesiuni de examene pentru finalizarea studiilor universitare
Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de finalizare a studiilor în învăţământul superior (licenţă/ diplomă şi disertaţie) aferente promoţiei anului universitar în curs a fost aprobată prin ordin ministerial. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), documentul prevede posibilitatea organizării examenelor de final în 3 sesiuni, respectiv două în anul universitar curent şi o sesiune în luna februarie a anului următor, datele urmând să fie stabilite de Senatul universităţilor. Examenul de licenţă/ diplomă constă în susţinerea a două probe, una de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate (care poate fi scrisă, orală sau probă practică, la alegerea fiecărei universităţi acreditate), respectiv prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă/ a proiectului de diplomă. Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă/ a proiectului de diplomă sunt publice, iar media de promovare a examenului de licenţă/ diplomă trebuie să fie cel puţin 6,00, iar nota de promovare trebuie să fie cel puţin 5,00 la fiecare dintre cele două probe. (Oana Nistor)