Trei zile de festival medieval la Sighișoara

Data: 27 Iulie 2022

Peste 15 mii de turişti sunt aşteptaţi, în acest weekend, la o nouă ediție a Festivalului „Sighişoara Medievală”. Vizitatorii sunt încurajați să se îmbrace în veşminte medievale şi să ia parte la evenimentele programate în cetate.

Primarul municipiului Sighişoara, Ioan ­Iulian Sârbu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă ca numărul de participanţi la eveniment să fie mai mare decât anul trecut, estimarea sa fiind că minimum 16 mii de persoane vor veni în orașul medieval, în cele trei zile de festivități.

Festivalul va începe vineri, 28 iulie, cu o paradă pe traseul strada 1 Decembrie 1918 - strada Hermann Oberth - Piaţa Hermann Oberth - strada Turnului - Piaţa Muzeului - Pia­ţa Cetăţii, iar atelierele şi activităţile interactive ale zilei se vor încheia cu un concert al trupei „Bucovina”.

Sâmbătă, actorul Marian Râlea şi trupa Abracadabra vor juca două piese de teatru, urmate de demonstraţii de luptă, dansuri şi un moment artistic cu cai. Seara, în Piaţa Cetăţii, vor avea loc un concert de muzică medievală susţinut de „Cimpoierii din Transilvania” şi un spectacol de jonglerii cu foc al trupei Sirius.

Duminică, în ultima zi a evenimentului, „luptele cavalereşti vor atinge apogeul”. Programul va fi completat cu dansuri și muzică, iar trupa Cargo va susține seara un concert care va închide ediţia din acest an a festivalului. 

„Aşteptăm toţi sighişorenii şi turiştii să se costumeze în haine medievale şi să participe alături de noi la parade şi la toate evenimentele”, a îndemnat primarul, potrivit Agerpres. El a subliniat că toate locurile de cazare din oraş sunt ocupate, printre cei care au făcut rezervări fiind şi turişti străini. (C. Z.)