Trei zile de proteste ale transportatorilor în Capitală
Câteva zeci de transportatori s-au adunat, ieri dimineaţa, în faţa Guvernului, cerând să fie primiţi urgent de premierul Călin Popescu-Tăriceanu pentru a le rezolva problemele, iar alte aproape o sută de persoane aşteaptă răspunsul premierului pe Şoseaua de Centură, ameninţând cu un marş de protest. „Ne-am adunat în faţa Guvernului, cerându-i acestuia să ne rezolve problemele de care l-am înştiinţat prin două note, trimise joi şi vineri premierului, şi nu mai putem aştepta o amânare“, a declarat Preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport Rutier (FORT), Augustin Hagiu. Protestatarii, liderii sindicali ai transportatorilor s-au adunat în faţa sediului Guvernului sub o copertină pe care este înscris numele campaniei iniţiate de FORT, „Unde sunt banii noştri“. Transportatorii rutieri cer Guvernului, printre altele, eliminarea rovinietei, scăderea preţurilor la carburanţi şi îmbunătăţirea stării drumurilor din ţară.
Protestul din faţa Guvernului a primit aprobare de la Primăria Generală pentru trei zile, luni, marţi şi miercuri între 9:00 şi 21:00. Alte peste o sută de persoane aşteaptă răspunsul premierului în zona Policolor, pe bulevardul Theodor Pallady, ameninţând că, dacă nu-l vor primi, la ora 14:00 vor pleca în marş cu camioanele pe Şoseaua de Centură. Transportatorii rutieri nu s-au înţeles cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor în ultima întâlnire, din 22 aprilie, din cauză că protocolul care include revendicările lor nu a fost semnat. Augustin Hagiu declara, la sfârşitul întâlnirii cu secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Septimiu Buzaşu, că întâlnirea nu a dus la vreun acord. „Discuţiile începuseră bine, până la un moment dat, în care ni s-a spus partea neagră, respectiv că am adus, prin protestele noastre, prejudicii de imagine reprezentanţilor ministerului. Ne-au impus să renunţăm la revendicarea privind eliminarea rovinietei şi la orice formă de protest. Este de nedescris să vii cu o asemenea propunere într-o societate democratică, mai ales din partea unui partid liberal. Ne impun cum să gândim şi să renunţăm la cel mai important punct“, preciza Hagiu.