Trei zile de sărbătoare în Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor

Un articol de: Silviu Dascălu - 09 Ianuarie 2008

▲ Primăria va organiza spectacole în cartiere, un concert folcloric în Piaţa Unirii şi unul modern în Piaţa Palatului, dezbateri, expoziţii sau concursuri ce vor avea ca temă evenimentul istoric de la 1859 ▲ Manifestările vor face parte din seria de evenimente dedicate atestării a 600 de ani de existenţă a Iaşului ▲ Pentru a marca cei 600 de ani de existenţă, Iaşul va emite o medalie şi un timbru aniversar ▲

Municipiul Iaşi intră deja în febra pregătirilor pentru atestarea a 600 de ani de la prima atestare documentară. Seria de manifestări care vor marca acest eveniment încep încă de pe 24 ianuarie, cu prilejul aniversării Unirii. Municipalitatea a pregătit o serie de manifestări care să facă din 24 ianuarie o adevărată sărbătoare pentru oraş. Alături de festivităţile oficiale, primăria va organiza spectacole în cartiere, un concert folcloric în Piaţa Unirii şi unul modern în Piaţa Palatului, dezbateri, expoziţii sau concursuri ce vor avea ca temă evenimentul istoric de la 1859. Ca şi anul trecut, când manifestările de pe 24 ianuarie au căpătat amploare, organizarea evenimentelor speciale se va baza pe un protocol între Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului. În acest an, în parteneriat va fi atras şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, deoarece multe evenimente sunt destinate elevilor. În 2008, programul manifestărilor este mult mai bogat, evenimentele speciale fiind extinse pe parcursul a trei zile, de pe 22 până pe 24 ianuarie. De altfel, Ziua Unirii Principatelor reprezintă şi debutul manifestărilor dedicate aniversării a 600 de ani de atestare documentară a Iaşului. Sărbătoarea Unirii Principatelor va începe cu spectacole folclorice în cartiere. Pe 22 ianuarie, de la ora 16, muzica populară va acapara cartierul Alexandru cel Bun. Pe scena din Piaţa Voievozilor vor urca Fanfara de la Chetriş, Ansamblul „Busuioc Moldovenesc“, Ştefan Stoica şi Ştefan Pintilie. Pe 23 ianuarie, spectacolul folcloric va fi organizat în Păcurari, pe esplanada Mimoza, tot de la ora 16. Seria concertelor continuă la Sala Sporturilor unde pe 24 ianuarie va avea loc un concert de muzică uşoară. Deocamdată, organizatorii nu au stabilit protagoniştii spectacolului. „Suntem în faza de contactare a artiştilor, Vrem să aducem muzica românească a anilor â70- â80, pe placul celor mai în vârstă“, a precizat primarul Gheorhe Nichita. De fapt, Ziua Unirii Principatelor va fi plină de spectacole. În Piaţa Unirii, după festivităţile oficiale, va concerta Nicolae Furdui Iancu şi alţi interpreţi de muzică populară, urmând ca seara, în faţa Palatului Culturii să urce pe scenă formaţiile Zdob şi Zdub şi Simplu. „Am discutat şi cu cei de la Zdob si Zdub. Vor veni la Iaşi dacă soţia unuia din membrii formaţiei nu va naşte în acele zile. Suntem în negocieri şi cu trupa Sistem. Concertul va fi urmat de un foc de artificii“, a afirmat Nichita. Medalie şi timbru aniversar Conducerea primăriei intenţionează să emită o medalie şi un timbru care să marcheze atestarea a 600 de ani de existenţă. „Cu această ocazie vrem să emitem o medalie omagială. Pentru acest lucru trebuie să facem o licitaţie, iar firma care se va ocupa trebuie să aibă avize de la Monetăria Statului. Fiind vorba de o operaţiune care va dura, sper să avem medalia până în primăvară“, a declarat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al primăriei. Acesta a adăugat că tot până în primăvară speră să fie gata şi modelul de timbru.