„Treimea de arhierei”, cinstită la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași
Sfinţii Trei Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învăţământului teologic, au fost cinstiți sâmbătă, 30 ianuarie, și de profesorii și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Sfânta Liturghie dedicată hramului instituției teologice a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în Catedrala Mitropolitană. Un număr limitat de studenți, cadre didactice și credincioși a fost prezent la slujba arhierească, respectându-se măsurile de distanțare sanitară.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a slujit înconjurat de un sobor format din preoţi şi diaconi, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”.
Conform tradiției ultimilor ani, un student din anul IV de la secția Teologie Pastorală din cadrul Facultății de Teologie a rostit cuvântul de învățătură despre Sfinții Trei Ierarhi, în acest an vorbind studentul Șerban Manolea. În cadrul slujbei, diaconul Marian Corolea a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe seama Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” - Grivița din Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a adresat câteva cuvinte celor prezenți.
Ierarhul a evidențiat faptul că Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au reușit să reunească tot ceea ce, aparent, era dificil: „Sfinții Trei Ierarhi au avut capacitatea de a îmbina, pe de o parte, fidelitatea până la capăt față de credința ortodoxă, iar, pe de altă parte, puterea de a-i vedea pe toți oamenii lumii ca fiind chipul lui Dumnezeu, întru nădejdea că toți se vor îndrepta spre dreapta credință. Sfinții Trei Ierarhi au avut capacitatea de a așeza împreună autoritatea și smerenia, mărturisind în scrierile lor că acea din urmă, adică smerenia, este izvorul celei dintâi, izvorul autorității. Sfinții Trei Ierarhi au avut capacitatea de a așeza împreună cunoașterea și dragostea, subliniind cu tărie adevărul că nu poate exista cunoaștere adevărată lipsită de dragoste. Sfinții Trei Ierarhi au avut capacitatea de a viețui, deopotrivă, în timp și în veșnicie, de a viețui pe pământ, dar a se afla, ca pregustare, deja în Împărăția cerurilor”.
De asemenea, părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul facultăţii de teologie ieşene, a mulțumit Mitropolitului Moldovei și Bucovinei pentru prezență, tinerilor teologi și credincioșilor participanți, punctând câteva elemente comune prin care Sfinții Trei Ierarhi au ajuns să ocupe un loc aparte între sfinții Bisericii: „Dăm slavă lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat; Îi mulțumim pentru această zi de sfântă sărbătoare în care pomenim treimea de arhierei: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Astăzi, de pildă, ne-am rugat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe care ei ne-au lăsat-o de aproape 17 veacuri. Ei - Sfinții Trei Ierarhi - au alcătuit rugăciuni de tot felul, inclusiv de seară, de pildă. Din cele 17 rugăciuni ale Sfintei Împărtășanii, nouă îi au drept autori. Au alcătuit cea dintâi Filocalie, ei au interpretat, poate cel mai frumos, Sfânta Scriptură, ei au avut o lucrare teologică, dogmatică, liturgică, canonică, de mare însemnătate până astăzi. Sfântul Ioan se ruga multe ore din noapte, iar Sfântul Vasile îndemna la rugăciune și mai cu seamă recomanda Psaltirea, pe care o numea «spital duhovnicesc», subliniind că psalmul este «cugetare îngerească, trăire cerească și mireasmă duhovnicească»”.