Tren blocat în câmp, în judeţul Vaslui
Un tren personal, care circula pe ruta Iaşi - Bârlad, a rămas blocat, joi, în mijlocul unui câmp, între staţiile Buhăieşti şi Rateşu Cuzei.
Trenul a plecat din gara Iaşi în jurul orei 13,00, iar pe drum locomotiva s-a defectat, cursa nemaiputând fi continuată. "Am fost informaţi că locomotiva trenului s-a defectat pe drum. La faţa locului am trimis un reprezentat al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui pentru a monitoriza situaţia, astfel încât să nu apară alte probleme", a declarat prefectul judeţului Vaslui, Levente Szekely. Cei 150 de călători au fost preluaţi de trenul rapid Iaşi - Bucureşti, care a trecut prin zonă, situaţia celorlalţi 70 de pasageri din trenul blocat urmând să fie rezolvată în cel mai scurt timp.