Tren de marfă deraiat în judeţul Hunedoara
Şase vagoane ale unui tren de marfă care circula de la Petroşani spre Simeria, încărcate cu cărbune, au deraiat, joi, între localităţile hunedorene Crivadea şi Merişor, în urma incidentului neexistând victime.
Potrivit şefului Poliţiei Transporturi Hunedoara, comisarul şef Vasile Hriţac, trenul circula de la Petroşani spre Simeria, iar şase dintre vagoanele de marfă au deraiat. "Şase dintre vagoanele din garnitură au deraiat, au ieşit în afara liniei, nu sunt victime şi vagoanele nu s-au răsturnat. Din primele cercetări este posibil ca mecanicul să nu fi respectat restricţia de viteză de 30 de kilometri la oră la intrarea într-o curbă", a spus Hriţac. Potrivit acestuia, trenul are 24 de vagoane, toate încărcate cu cărbune. Circulaţia pe linia respectivă este blocată, existând o altă linie care este liberă.