Triodul, prilej de cultivare a virtuţilor duhovniceşti
Duminică, 5 februarie, la începutul perioadei Triodului, ierarhii bănăţeni au efectuat vizite canonice la parohiile şi mănăstirile din cuprinsul eparhiilor, unde au oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Ierarhii au adresat credincioşilor cuvinte de învăţătură referitoare la însemnătatea acestei perioade pe care o traversăm, de pregătire sufletească şi trupească pentru întâmpinarea Postului Mare.
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit în Duminica a 33-a după Rusalii la Mănăstirea Româneşti, cu hramul "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul", din Timişoara. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în capela de iarnă cu hramul "Izvorul Tămăduirii" a aşezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfintei mănăstiri. În cadrul slujbei, ierarhul a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură referitor la semnificaţia acestor trei săptămâni pregătitoare pentru intrarea în Postul Sfintelor Paşti. Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a menţionat că pericopele evanghelice rânduite în aceste duminici ne propovăduiesc smerenia, pocăinţa şi iubirea aproapelui ca mijloace esenţiale de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. În finalul slujbei, ierarhul a transmis credincioşilor prezenţi şi obştii monahale conduse de ierom. Nectarie Arvai binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului. Vizită canonică la spitalul din Arad Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat, duminică, 5 februarie, o vizită canonică la Secţia TBC a Spitalului Clinic Judeţean din municipiul Arad. La capela spitalului, cu hramul "Sfântul Arhidiacon Ştefan", Înalt Preasfinţia Sa a slujit Sfânta Liturghie arhierească, în prezenţa bolnavilor şi a altor credincioşi care frecventează acest lăcaş. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul a scos în evidenţă importanţa perioadei Triodului în cadrul anului liturgic, ca una ce pune în valoare mai ales misiunea sacerdotală a Domnului, prin aducerea jertfei mântuitoare, angajând credincioşii la conlucrare cu harul lui Dumnezeu, spre desăvârşire. A arătat, de asemenea, opoziţia cunoscută: păcat - virtute, mândrie - smerenie, evidenţiată de citirile biblice ale zilei, îndemnând pe ascultători la silinţa câştigării adevăratei înălţări prin rugăciunea smerită către Dumnezeu. "Recunoaşterea stării de păcătoşenie şi de slăbiciune constituie un sprijin pentru invocarea milei dumnezeieşti, iar o instituţie de asistenţă socială sau medicală, un loc demn în acest scop", a arătat Înalt Preasfinţitul Timotei. La sfârşitul Sfintei Liturghii, preotul Rovin Petruşe, care deserveşte această unitate spitalicească, a mulţumit chiriarhului pentru vizita canonică, oferindu-i, în semn de fiască dragoste, icoana Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. În după-amiaza zilei de duminică, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei a vizitat biserica nou-construită în incinta Spitalului Municipal Arad, lăcaş care aşteaptă momentul târnosirii. Slujire chiriarhală la Parohia Pipirig din Caransebeş În prima Duminică a perioadei Triodului, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Parohia "Pogorârea Sfântului Duh" din Caransebeş, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Chiriarhul a fost întâmpinat de preoţii şi credincioşii acestei parohii aflate în cartierul cu cel mai mare număr de locuitori din Caransebeş. Cu acest prilej, chiriarhul a hirotonit un teolog în treapta diaconiei, pe seama Parohiei caransebeşene Pipirig, şi un diacon în treapta preoţiei, pe seama Parohiei Agadici din Protopopiatul Oraviţa. La final, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi. "Suntem în prima duminică din perioada de purificare, perioada Triodului, duminică închinată acestei pilde rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Pilda Vameşului şi fariseului. Iată cum a rânduit Biserica noastră să înceapă perioada Triodului, cu această pildă care ne arată nouă tuturor două modele de rugăciune, două stări la rugăciune, doi oameni care erau în Templu, în Biserica Legii celei Vechi şi care se rugau. Mântuitorul nostru Iisus Hristos rosteşte această pildă pentru ucenicii săi, dar şi pentru farisei, cărturari şi saduchei, deopotrivă, şi pentru cei păcătoşi, dar smeriţi. Nu de mult ne-am adus aminte de întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu vameşul Zaheu, căruia I-a spus: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia". Mântuitorul Iisus Hristos i-a dat dezlegare şi iertare vameşului Zaheu după ce el s-a pocăit şi şi-a recunoscut păcatele." Înfiinţată în anul 1995, Parohia Pipirig, care are ca praznic ocrotitor sărbătoarea Rusaliilor, este una din importantele comunităţi ortodoxe din Caransebeş, situându-se în zona blocurilor din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Locul pentru construcţia bisericii a fost binecuvântat de episcopul Emilian Birdaş, în anul 1995, construcţia lăcaşului a început în anul 2004, în timpul arhipăstoririi Preasfinţitului Laurenţiu Streza, actualmente Mitropolitul Ardealului, iar piatra de temelie a bisericii a fost aşezată în anul 2006, la praznicul Pogorârii Sfântului Duh, de către Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului. Biserica parohială a fost construită, prin jertfa şi osteneala bunilor săi credincioşi, între anii 2004 şi 2010, în stil bizantin, din cărămidă, este acoperită cu tablă de cupru, pictura urmând a se executa în tehnică frescă. Aceasta a fost târnosită în anul 2010, în preajma praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Bucuria rugăciunii în Parohia Timişoara-Fabric Duminică, 5 februarie, elevii de la profilul vocaţional teologic ortodox al Liceului "Carmen Sylva" din Timişoara au fost prezenţi la Biserica "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" din Parohia Timişoara-Fabric, unde au dat răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii, dirijaţi de profesorul Nicolae Şincari. În finalul slujbei, pr. Iulian Cosma a prezentat elevilor un scurt istoric al Parohiei Timişoara-Fabric şi a răspuns diferitelor întrebări pe care aceştia le-au adresat. Apoi, pr. Adrian Floca, parohul Bisericii "Sfântul Ilie Tesviteanul" a mulţumit elevilor şi profesorilor Nicolae Şincari şi Ionuţ Mura pentru bucuria care le-au făcut-o credincioşilor Parohiei Timişoara-Fabric şi le-a adresat îndemnul de a mai veni în această parohie pentru a aduce slavă Domnului. (Diac. Marius Mircia)