Troiţă în cinstea Sfinţilor Împăraţi în Budeştii de Vâlcea
Săptămâna trecută, PS Părinte Emilian Lovişteanul a sfinţit o troiţă închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Tuturor Sfinţilor Români în satul Racoviţa, comuna Budeşti, judeţul Vâlcea. La sfârşitul slujbei de sfinţire, credincioşii prezenţi au primit în dar de la Preasfinţia Sa iconiţe, precum şi binecuvântarea stropirii cu apă sfinţită.
Troiţa închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Tuturor Sfinţilor Români a fost ridicată de către credincioşii din comuna Budeşti la iniţiativa pr. Costinel Ştefan Enache de la Parohia Sâmnic şi a părintelui Florin Ciutescu de la Parohia Budeşti. Troiţa a fost sculptată la Mănăstirea Turnu din judeţul Vâlcea şi este situată pe drumul naţional Rm. Vâlcea - Piteşti, fiind astfel aşezată spre închinare tuturor celor care circulă pe acest drum. În aceeaşi zi, PS Emilian Lovişteanul şi pr. Nicolae Alin Gherghinoiu, protopop de Râmnicu Vâlcea, au efectuat o vizită misionar-pastorală în parohiile Bercioiu Bârseşti şi Sâmnic de pe raza comunei Budeşti. În Parohia Bercioiu Bârseşti, Preasfinţia Sa a vizitat Biserica „Sfântul Nicolae“ şi Aşezământul social „Sfântul Antonie de la Iezer“, aflat în construcţie, iar în Parohia Sâmnic a vizitat Biserica parohială „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. (Arhid. Ioan Liviu Găman)