„Tu m-ai salvat!”
Dacă am pune în fața noastră neîncetat lucrările tainice ale lui Dumnezeu pe care le-a săvârșit cu noi, rugăciunile nenumărate pe care ni le-a ascultat și pe care nu ni le-a ascultat, am vedea în timp că bine a făcut. Dacă ne împlinea rugăciunea în felul cum doream noi atunci, nu înțelegeam sau nu descopeream situația complicată din care ne-a scos.
Dumnezeu nu îngăduie să ni se întâmple decât lucruri care sunt spre binele nostru. Iată o istorioară povestită de Sfântul Paisie Aghioritul. „Mă întorceam odată la mănăstire și mă grăbeam căci soarele apunea deja și nu voiam să pierdem vremea obișnuită a pravilei de seară. Dar iată că la jumătatea drumului am văzut un om cu doi catâri încărcați cu lemne. Unul dintre catâri se prăvălise într-o parte, altul, în cealaltă. Stăpânul lor era în mare primejdie și avea nevoie de ajutor. Ne-am înhămat alături de catâri și am tras lemnele în sus pe cărare. Asta ne-a luat vreo 20 de minute. Omul îmi mulțumea fierbinte: «Mii de mulțumiri!» Eu am grăbit iar pasul, ca să ajung la timp. M-ai salvat! M-ai salvat! îmi striga din urmă cuvinte de recunoștință. Urcând în trecătoare, am văzut că în fața mea, tocmai la 20 de minute de mers de acolo, cad ca aruncate din praștie stânci uriașe. Dacă nu m-aș fi oprit atunci, aș fi pierit. Dar Dumnezeu a rânduit ca altcineva să aibă nevoie de ajutor și așa am scăpat, ba pe deasupra am mai și auzit: «Mii de mulțumiri!»
Am înțeles toate astea într-o clipă și am strigat din vârful trecătorii: «Tu m-ai salvat! Tu m-ai salvat! Îți mulțumesc!»”
(Adaptare după o pildă din volumul Apa vieții. 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc, Sophia, 2016)