Tundere în monahism în Călărași, Republica Moldova

Data: 01 Feb 2022

În seara zilei de duminică, 30 ianuarie 2022, la slujba Privegherii pentru Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril (după calendarul neîndreptat), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, la Biserica „Sfân­ta Treime” din Călă­rași a fost primită în ceata monahilor rasofora Modesta, care a fost tunsă în monahism sub numele Antonia.
Rânduiala tunderii a fost făcută după slujba Utreniei, într-o atmosferă de rugăciune și bucurie, de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegatul Mitropolitului Basarabiei.
Preasfinția Sa a lăudat alegerea maicii Antonia și a îndemnat-o să fie statornică, smerită și credincioasă, să-și pună nădejdea în Domnul și El le va împlini pe toate. A mulțumit maicii starețe de la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Episcopia Hușilor pentru dragostea ei și sprijinirea lucrării misionare din Basarabia, i-a invitat pe cei prezenți să o poarte în rugăciune pe maica Antonia, să o sprijine ca să ducă la bun sfârșit organizarea viitoarei mănăstiri și construcția acesteia.