Tundere în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, în ajunul pomenirii Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, cu binecuvântarea Înaltprea­sfin­ţi­tului Părinte Timotei, Arhie­piscopul Aradului, împreună cu părintele protos. Teodor Vid, consilier admi­nistrativ-bisericesc şi Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Aradului, și părintele protos. Grigorie Timiş, stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog, au săvârşit, după slujba de Priveghere, slujba tunderii în monahism a rasoforului Andrei (Laurenţiu) Oanea, în prezent monahul Antonie.

Părinţii şi fraţii de la Mă­năstirea Ho­doş-Bo­drog au cântat „Braţele părinteşti...” şi au dat răspunsurile la strană. Părintele arhim. Nestor Iovan a fost naşul de călugărie - cel care l-a dus sub mantie pe rasoforul Andrei, care se pregătea de mulţi ani pentru acest deosebit moment. Acest moment presupune, pe lângă tăierea părului, şi primirea hainelor şi a însemnelor monahului: cămaşa, haina dreptății și a veseliei, crucea pectorală, dulama, papucii, rasa, potcapul, mantia, mătăniile, crucea şi făclia.

La finalul slujbei, părintele protos. Teodor Vid, după ce a transmis binecuvântarea şi toată dragostea părintească a chiriarhului locului, a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat rânduiala călugăriei, a tâlcuit Evanghelia care se citeşte la tunderea în monahism a monahilor şi a prezentat viaţa Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul noului monah. După aceasta, toţi cei prezenţi l-au felicitat pe noul monah Antonie, încurajându-l în noul drum pe care l-a început: `Să se mântuiască întru Domnul şi să se roage şi pentru noi”.

Viața monahală, așa cum apare în slujba tunderii, presupune o viață evanghelică, iar cei care primesc îngerescul chip trebuie să trăiască prin duhul acesteia. Tunderea în monahism reprezintă reînnoirea făgăduințelor de la Sfântul Botez. Monahul are datoria de a se transforma lăuntric, de a se elibera de omul cel vechi, de a trece de la stare de chip la cea de asemănare cu Domnul Iisus Hristos. Chiar tunderea părului capului simbolizează jertfa pe care o aduce Domnului, prin curățirea de gândurile rele și închinarea minții lui Dumnezeu. Prin ascetismul vieții, monahul îşi cură­țește inima și îşi schimbă mintea, ca să cugete cele ale lui Dumnezeu, pentru a ajunge la îndumnezeire, la dobândirea Duhului Sfânt. ­Ceremonia tunderii în monahism arată foarte clar ce este viața închinată lui Dumnezeu, sub cele trei aspecte, profetică, apostolică și martirică.