Tunel dezinfectant donat de o parohie din județul Vâlcea

Data: 29 Aprilie 2020

Parohia Căzănești din Arhiepiscopia Râmnicului, județul Vâlcea, a donat la 23 aprilie Secției UPU-SMURD a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea un tunel dezinfectant. Donaţia a fost posibilă datorită derulării unui proiect filantropic parohial către personalul medical aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus, se arată pe basilica.ro. 

Părintele paroh Mihai Florian Popescu a declarat că tunelul dezinfectant are o triplă acțiune (pulverizare, lampă bactericidă cu raze ultraviolete și covor umed) și utilizează o substanță biocidă pentru decontaminare. Valoarea produsului medical este de 5.133 de lei.

„Mulțumim și pe această cale enoriașilor care au contribuit pentru sprijinirea efortului făcut de medici în această perioadă grea, precum și voluntarilor care s-au implicat activ în toate acțiunile desfășurate în cadrul parohiei”, a spus părintele paroh.