Turişti francezi în Parohia Berchieşu, Protopopiatul Turda
În Parohia Berchieșu, din Protopopiatul Turda, a poposit un grup de turişti străini, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania. Parohia este în mod frecvent gazdă pentru astfel de turişti care s-au arătat impresionaţi de biserica monument istoric din localitate.
Biserica din Parohia Berchieșu, înclusă în circuitul voiajului etnografic, este monument istoric de clasa B, construită în anul 1747 din lemn, a fost adusă ca donaţie din zona Bârgăului, aşa cum arată inscripţia de pe piciorul Sfintei Mese.
„Miercuri, 24 august, am avut bucuria de a primi în mijlocul nostru o delegaţie de turişti din Franţa, care în cuprinsul voiajului lor etnografic au poposit şi în Parohia Berchieşu, dorinci de a cunoaşte tradiţiile şi cultura poporului roman”, a spus parohul Florin Negru.
Turiștii francezi au fost întâmpinaţi de către oficialitățile locale, de parohul Florin Negru şi de către corul de copiii al parohiei, îmbrăcaţi în portul tradiţional specific zonei de câmpie.
„Turiștii au vizitat biserica de lemn, fiind impresionaţi de construcţia acesteia, de pictura pe pânză cu care este împodobită această biserică, de icoanele pe lemn şi sticlă, de frumuseţea şi simplitatea ei. Mai apoi au poposit şi la biserica nouă de zid, la care a fost recent finalizată lucrarea picturii în tehnica frescă, aceştia rămânând impresionaţi de frumuseţea acesteia, de chipul suav al sfinţilor, care transmit o atmosferă de rugăciune specifică bisericilor bizantine. Apoi li s-au arătat şi prezentat obiectele liturgice folosite la diferite slujbe religioase, iar la final corul de copiii al parohiei le-a interpretat o priceasnă în cinstea Maicii Domnului. De asemenea şi cântăreţul bisericii, domnul Ionel Moldovan, membru şi al Formaţiei de Jocuri Tradiţionale din Frata, le-a pus la sufletul celor ce ne-au trecut pragul o priceasnă din zona noastră”, a spus parohul Florin Negru.
Nu este prima dată când tuiștiii străini vizitează parohia clujeană, cunoscută pentru frumusețea vechii biserici. „Ne bucurăm de fiecare dată când străinii vin în mijlocul nostru, şi totodată încercăm să le insuflăm şi lor ceea ce avem noi mai de preţ, cultura, tradiţiile noastre româneşti, pe care şi noi, Biserica, încercăm să le păstrăm şi să le ducem pe mai departe pentru că în zona noastră există încă un izvor viu, un tezaur viu, pe care trebuie să îl ducem cu tărie şi dăruire mai departe, atât în ţară cât şi peste hotare”, a precizat pr. Florin Negru.