Turişti străini în Parohia Berchieşu, Turda
În Parohia Berchieşu, Protopopiatul Turda, judeţul Cluj, au ajuns mai mulţi turişti din Statele Unite ale Americii, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania. Aceştia au fost întâmpinaţi de parohul Florin Negru, de copiii parohiei îmbrăcaţi în costumul popular tradiţional din zona de câmpie, pe care aceştia îl poartă la praznicele împărăteşti şi cu ocazia altor evenimente ale parohiei.
„Este pentru a şaptea oară consecutiv când parohia noastră primeşte vizita acestor turişti străini, care s-au arătat impresionaţi de biserica monument istoric clasa B, construită în anul 1747 din lemn, şi adusă la Berchieşu ca donaţie din zona Bârgăului, aşa cum ne arată inscripţia de pe piciorul Sfintei Mese, de pictura pe pânză care se mai păstrează destul de puţin, de icoanele pictate pe lemn sau pe sticlă ce se află în biserica noastră. De asemenea au vizitat şi biserica parohială nouă, aflată în stadiu avansat de finisare exterioară şi împodobită cu o pictură în tehnica frescă executată de pictorul bisericesc Alexandru Săsărman din Cluj-Napoca. De asemenea, au rămas impresionaţi de obiectele liturgice folosite la sfintele slujbe, de sfintele veşminte şi de modul nostru de a ne exprima şi păstra credinţa străbună”, a spus parohul Florin Negru.