TVA la pâine se reduce de la 24 la 9%
Guvern: Efectele reducerii TVA la pâine se vor vedea în 2-3 luni de la implementarea măsurii, obiectivul fiind nu scăderea imediată a preţului, ci reducerea la jumătate a evaziunii fiscale în domeniu.
Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la pâine la 9%, de la 1 septembrie, iar impactul negativ al măsurii, calculat la 100 milioane de lei, se intenţionează a fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi bunuri de lux, precum maşini cu motor peste 3.000 de centimetri cubi, bijuterii, iahturi, ceasuri etc., au anunţat oficialii guvernamentali, citaţi de agenţia Mediafax. „Guvernul nu urmăreşte scăderea imediată a preţului pâinii prin scăderea TVA, ci reducerea la jumătate a evaziunii fiscale în domeniu“, a declarat ministrul finanţelor, Daniel Chiţoiu. „Obiectivul major, aşa cum am anunţat în nenumărate rânduri, când am propus reducerea TVA la pâine, este nu de a scădea imediat preţul, ci de a reduce evaziunea fiscală semnificativ. Pe baza analizelor făcute de asociaţia marilor producători şi, de asemenea, din analizele noastre, evaziunea fiscală ajunge pe anumite segmente, pe acest lanţ, şi până la 80%“, a spus Daniel Chiţoiu.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, a subliniat că rezultatele acestei măsuri se vor vedea în următoarele 2-3 luni. „Vom putea discuta de un rezultat concret abia după 2-3 luni de la implementarea măsurii, care, în mod sigur, va intra în vigoare la 1 septembrie. Cerem mai multă responsabilitate organizaţiilor profesionale din domeniu în proiectul acesta, pentru că de reuşita lui depind şi celelalte sectoare“, a spus Botănoiu.
De asemenea, premierul Victor Ponta a afirmat că experţii FMI „sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA“, precizând că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine „să demonstreze într-un termen rezonabil că reducerea TVA va contribui la diminuarea evaziunii fiscale“.