„Ucenic la iconari“, o pledoarie în cronici în folosul echilibrului

În contextul Anului omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, la Editura Vicovia din Bacău, a apărut volumul „Ucenic la iconari“. Acesta este semnat de apreciatul profesor, critic literar şi eseist Marius Manta.

În Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, profesorul şi criticul literar Marius Manta se defineşte ca fiind „ucenic la iconari“. Autor cunoscut în sfera culturii româneşti, profesor la un apreciat colegiu băcăuan, redactor al revistei „Ateneu“, vine să-şi înscrie numele în cercul iubitorilor şi mărturisitorilor de cultură şi spiritualitate românească. „Ucenic la iconari“, apărută la Editura Vicovia, este o dedicaţie pentru fiul său, „o pledoarie în cronici cu date voit amestecate, în folosul echilibrului, frumosului, armoniei... înspre o cultură morală“, după cum ne anunţă în motto. Am putea spune că ne oferă tabloul ce însumează chipurile celor care au marcat formarea spirituală a eseistului băcăuan, cu diferite nuanţe de hermeneutică. Din paginile cărţii se dezvăluie şi parte din etapele formării unui gânditor creştin al timpului nostru, ancorat în tradiţia Patericului, fără a neglija lecturi teologico-dogmatice de referinţă. Marius Manta a citit şi analizat, cu ochi critic, deopotrivă traducerea „Patericului Mare“, viaţa Sfântului Paisie Aghioritul, eseurile lui Andrei Pleşu, Costion Nicolescu ori cele ale lui Mihail Neamţu, teologia părintelui Stăniloae sau cea a ucenicului de la Roman, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, poezia lui Ioan Alexandru sau cea a lui Daniel Turcea, studiile lui Tudor Pamfile, estetica lui Nechifor Crainic, eseistica inegalabilă a lui Ernest Bernea şi multe altele.

Atenţie asupra cărţii „Creştinismul abia începe“

Aşadar, „un ucenic“ care ştie ce şi unde să caute. Prin nuanţe ce dezvăluie anumite afinităţi spirituale, în corabia destinului său, ca odoare de mare preţ, autorul nostru aşază o sumă de cărţi mai mult sau mai puţin cunoscute publicului larg. Între acestea se numără şi câteva dintre lucrările Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, „un profund discipol şi continuator al teologiei părintelui Dumitru Stăniloae, care polemizează cu postmodernii, cei care îşi imaginează că misiunea creştinismului s-a încheiat, însă ea de-abia începe, fiindcă niciodată omenirea n-a fost într-o mai grea cumpănă“, după cum a observat apreciatul critic şi istoric literar Theodor Codreanu. Astfel, regăsim aici teza de doctorat a ierarhului Romanului şi Bacăului despre „La déification de l’homme d’après la pensée du père Dumitru Stăniloae“, pe care o analizează cu multă acribie, întrucât este „prima lucrare dedicată publicului occidental ce avea drept menire familiarizarea vestului cu inedita capacitate de înţelegere şi trăire a Adevărului nemediat“, fiind „un titlu ce se cere a fi (re)descoperit atât în lumea largă, cât mai ales acasă“. Interesul eseistului băcăuan se îndreaptă cu aceeaşi minuţioasă şi rafinată atenţie şi asupra cărţii „Creştinismul abia începe“ a aceluiaşi ierarh, „o carte interesată de notele ce stabilesc diferenţa, propune un discurs ce vine din tradiţie, dar care paradoxal, în acelaşi timp, apelând la exemple din realitatea imediată, clarifică datele fiinţiale ale lumii în care trăim“, dar şi spre „cercetări hagiografice dedicate de Episcopul Ioachim Băcăuanul cultului Sfintei Parascheva în Ortodoxie“, despre care Marius Manta are „credinţa că ierarhul locului este pentru încă o dată în mod fericit interesat de aşezarea în matca adevărului a unei figuri atât de îndrăgite în spaţiul panortodox“.

„Vreau să mă mântuiesc!“

Pentru că tainele cărţii nu se descoperă decât cititorului atent şi consecvent, fără a le dezvălui, lăsând fiecărui bucuria lecturii, cred însă că, după ce am parcurs acest erudit îndrumar, am putea conchide cu mărturisirea făcută de ierarhul locului la finalul interviului acordat aceluiaşi „ucenic“: „Dar cea mai mare şi nobilă dorinţă, care mă mistuie şi vreau să-mi fie îndeplinită de Dumnezeu, la sfârşitul acestui parcurs terestru în Biserica Lui de pe pământ, este aceasta: vreau să mă mântuiesc! Mult aş vrea să ştiu că atunci când mă voi întâlni cu Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, faţă către faţă în transcendentul divin, El, Eternul Judecător, să Se recunoască în chipul Său hristic pe care l-a sădit în mine dintru început şi în faptele pe care le-am împlinit spre preamărirea Lui. Asta aş vrea…“.