Ucraina ar putea deveni membru asociat al UE în septembrie

Data: 07 Aprilie 2008

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a declarat ieri că ţara sa ar putea primi statutul de membru asociat al Uniunii Europene cel mai devreme în septembrie, informează agenţia UNIAN în pagina electronică. Potrivit preşedintelui Iuşcenko, în luna septembrie va fi semnat un nou acord de parteneriat între Ucraina şi Uniunea Europeană. Propunerea a fost înaintată de Franţa Comisiei Europene, care a trimis proiectul statelor membre, a precizat Iuşcenko. „Cred că vom primi o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană, aşa cum am primit acum câţiva ani asupra candidaturii la NATO“, a spus preşedintele. Iuşcenko şi-a exprimat încrederea în capacitatea Ucrainei de a deveni membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană şi NATO. „Nu am nici un dubiu în legătură cu acest lucru“, a subliniat preşedintele ieri, în cadrul unui discurs susţinut la cea de-a cincea Adunare a Mişcării Democrate Mondiale. În acelaşi timp, Iuşcenko a ţinut să precizeze că relaţiile de bună vecinătate cu Rusia sunt de asemenea importante pentru Ucraina.