Ucraina: Iulia Timoşenko va fi premier
▲ Forţele pro-occidentale din Ucraina s-au coalizat ▲ Iniţiatoarea „revoluţiei portocalii“ va conduce guvernul de la Kiev ▲ Majoritatea în Parlament depinde numai de 2 mandate ▲
Interminabila criză politică de la Kiev şi-ar putea găsi în sfârşit rezolvarea. După numeroase conflicte şi răsturnări de situaţie, forţele pro-occidentale par să fi ajuns la o înţelegere. Acord portocaliu Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a declarat ieri că este gata să o numească pe muza „revoluţiei portocalii“, Iulia Timoşenko, în funcţia de prim-ministru al Ucrainei şi că va sprijini o viitoare coaliţie de guvernământ a forţelor de dreapta. „Declar că sunt gata să trimit parlamentului spre a fi aprobată candidatura pentru postul de prim-ministru pe care mi-o va propune coaliţia“, a anunţat Viktor Iuşcenko într-un mesaj televizat transmis naţiunii. Blocul Iulia Timoşenko şi partidul prezidenţial Ucraina Noastră-Autoapărarea Populară au câştigat alegerile legislative anticipate desfăşurate la 30 septembrie a.c., iar luni au parafat un acord neoficial de formare a unei coaliţii, în virtutea căruia Iulia Timoşenko, urmează să îi succeadă lui Viktor Ianukovici în funcţia de premier. Potrivit aceluiaşi document, formaţiunea lui Iuşcenko - Partidul Regiunilor - urmează să-l desemneze pe viitorul preşedinte al parlamentului. Pro-ruşii rămân în opoziţie Acest acord portocaliu vine după ce Comisia Electorală Centrală din Ucraina a dat publicităţii pe 15 octombrie, rezultatele finale ale scrutinului legislativ anticipat. Partidul Regiunilor a întrunit 34,37% din voturi şi va obţine 175 de mandate din totalul celor 450 din Rada Supremă - parlamentul unicameral de la Kiev; Blocul Iulia Timoşenko (BIUT) - 30,71% din voturi (cu 156 de mandate); Ucraina Noastră-Autoapărarea Populară (UN-AP)- 14,15%, (72 de mandate) şi Partidul Comunist din Ucraina - 5,39%. În aceste condiţii, alianţele post-electorale erau destul de clare. Formaţiunile „portocalii“ au obţinut 228 de locuri din totalul de 450 ale legislativului ucrainean, realizând o majoritate fragilă, care depăşeşte cu doar 2 voturi minimul necesar, dar care le conferă dreptul de a alcătui un nou guvern. Drept urmare, formaţiunea fostului premier pro-rus, Viktor Ianukovici, va trece în opoziţie. Legislativul ucrainean are la dispoziţie 30 de zile de la data publicării rezultatelor legislative definitive pentru a-şi programa prima şedinţă în plen şi de a confirma noul Cabinet. Un politician controversat Iulia Timoşenko nu este la prima experienţă în fruntea guvernului. Ea a fost cel dintâi prim-ministru al coaliţiei politice care a câştigat alegerile din 2004, după aşa numită „revoluţie portocalie“. În perioada care a urmat, în interiorul coaliţiei guvernamentale au apărut însă neînţelegeri, relaţiile cu Rusia s-au înrăutăţit, iar investitorii s-au simţit ameninţaţi de politica economică promovată de Timoşenko. Atunci s-a produs şi ruptura în interiorul forţelor portocalii, preşedintele Iuşcenko cerându-i doamnei Timoşenko să demisioneze la numai 8 luni de la numirea în funcţie. În vârstă de 47 de ani, doamna Timoşenko este o fostă femeie de afaceri care a făcut avere după manevre controversate pe piaţa gazelor naturale. Din 1995 până în 1997, Timoşenko a fost preşedintele unui gigant energetic din Ukraina, care intermedia importul de gaze din Rusia. În presa acelor timpuri, ea a fost acuzată că a revândut în interes propriu imense cantităţi de gaz, evitând taxele către stat.