Ucraina: Preşedintele Iuşcenko amână alegerile anticipate
Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a anunţat că renunţă la organizarea de alegeri anticipate în decembrie a.c. şi a sugerat că scrutinul ar putea avea loc în 2009. „N-ar fi rezonabil să se ţină alegeri în perioada sărbătorilor de sfârşit de an“, a declarat preşedintele ucrainean la Varşovia, unde a asistat la ceremoniile consacrate aniversării a 90 de ani de independenţă a Poloniei. „Vom face tot ce se poate pentru a aproba un pachet de acţiuni anticriză, pentru a adopta bugetul pe 2009 ce conţine un punct referitor la finanţarea alegerilor anticipate“, a mai spus Iuşcenko, în faţa unui grup de jurnalişti. O astfel de finanţare este indispensabilă pentru a putea organiza scrutinul. Dacă va fi votat bugetul pentru 2009, scrutinul anticipat, în favoarea căruia se pronunţă Iuşcenko, dar împotriva căruia se opune premierul Iulia Timoşenko, va putea avea loc efectiv. Parlamentul ucrainean a respins pe 29 octombrie un proiect de lege al partidului prezidenţial Ucraina Noastră, privind finanţarea alegerilor legislative anticipate, punând în pericol or-ganizarea scrutinului ordonat de către preşedintele Iuşcenko.
Preşedintele ucrainean a dizolvat Parlamentul pe 8 octombrie pe fondul luptei pentru putere cu premierul, dar partizanii dnei Timoşenko întârzie de atunci punerea în practică a deciziei şefului statului.