Ucraina riscă falimentul

Data: 02 Octombrie 2010

Ucraina este ameninţată de faliment din cauza sistemului de pensii prea generos, care a necesitat cheltuieli reprezentând aproape o cincime din Produsul Intern Brut (PIB) anul trecut, potrivit unei analize publicate de Reuters. Pensia medie în Ucraina, de 140 de dolari, genereazã costuri uriaşe pentru buget, care au ajuns la 18% din PIB anul trecut, una dintre cele mai mari rate din Europa. Totodată, fenomenul de îmbătrânire a populaţiei în Ucraina înseamnă că necesarul de finanţare din sistemul de pensii va creşte dacă nu se fac schimbări. "Nici un sistem de pensii nu va rezista la astfel de evoluţii demografice. Ucraina aplică un impozit pe salarii de 35%, printre cele mai ridicate din lume, numai pentru finanţarea pensiilor", se arată în raport.