UE cere României să-şi reducă deficitul bugetar

Data: 08 Iulie 2009

Consiliul miniştrilor de Finanţe ai statelor membre ale UE a cerut României să reducă până în 2011 deficitul bugetar sub de 3% din produsul intern brut, plafon maxim stabilit la nivelul blocului comunitar, în cadrul procedurii de deficit excesiv, au declarat ieri oficiali europeni.

Consiliul miniştrilor de Finanţe a avizat recomandările transmise pe 24 iunie de Comisia Europeană (CE), stabilind obiective similare de reducere a deficitului bugetar şi pentru Ungaria şi Lituania. Polonia şi Letonia trebuie să coboare indicatorul sub pragul de 3% din PIB până în 2012. „Recomandările privind procedurile de deficit excesiv au fost adoptate“, a declarat un oficial al UE pentru Reuters. Procedura de deficit excesiv poate conduce la amenzi pentru ţările din zona euro care încalcă persistent pragul maxim de 3% din PIB, în timp ce sancţiunea cea mai severă pentru statele membre din afara zonei euro este blocarea fondurilor comunitare. Menţinerea deficitului public sub 3% din PIB reprezintă, totodată, un criteriu pentru adoptarea monedei euro.