UE cheltuie 105 miliarde de euro pentru protecţia mediului
▲ Globalizarea, schimbările climatice, migraţia şi îmbătrânirea populaţiei reprezintă, în opinia oficialilor europeni, provocările moderne şi sunt incluse în programele UE de finanţare regională pentru perioada 2007-2013 ▲
Creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă reprezintă domeniile care vor beneficia de cea mai mare parte a finanţării. Cele mai multe sume vor fi direcţionate prin intermediul Fondului Social European, cel mai eficient mod prin care UE investeşte în oameni. Responsabilii europeni au identificat obiective precise, pentru fiecare ţară. Astfel, în Spania, finanţarea pentru cercetare şi dezvoltare se va dubla, ajungând la 8 miliarde de euro, iar tehnologiile informaţiei şi comunicării vor beneficia de un buget de peste 15,3 miliarde de euro, dublul sumei alocate în perioada 2000-2006. Polonia, Italia, Grecia, Slovacia şi Spania vor primi cele mai mari sume în acest sector. Finlanda va sprijini întreprinderile nou-înfiinţate cu 343 de milioane de euro, în vreme ce Polonia va reduce, de la 60 la 7, numărul zilelor necesare pentru înfiinţarea unei companii. Aproximativ 26 de miliarde de euro vor fi investite în îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării, inclusiv în proiecte vizând învăţarea pe toată durata vieţii şi încurajarea studenţilor să-şi termine studiile, în special în Portugalia, Grecia şi Italia. Mediul va beneficia de investiţii de 105 miliarde de euro, iar Letonia intenţionează să-şi extindă programul de gestionare a apei uzate, astfel încât să ridice de la 9% la 62% procentul populaţiei care beneficiază de aceste servicii.