UE creditează 45.000 de şomeri

Data: 09 Martie 2010

Miniştrii Uniunii Europene pentru protecţie socială şi angajări au decis, luni, să creeze o facilitate prin care să ofere 45.000 de micro-împrumuturi sub 25.000 de euro persoanelor care şi-au pierdut slujbele, dar vor să-şi înfiinţeze o afacere proprie. Facilitatea Europeană de Microfinanţare va avea un buget iniţial de 100 milioane de euro, putând ajunge la suma de 500 milioane de euro, cooperând cu instituţiile financiare internaţionale, se arată într-un comunicat de presă de luni al Comisiei Europene. Iniţiativa este una din replicile UE la efectele crizei financiare şi vizează persoanele care nu pot obţine credite bancare din cauza situaţiei economice actuale.