UE intenţionează să elimine stimulii economici
Guvernele Uniunii Europene au convenit, marţi, să retragă până în 2011 stimulii financiari în valoare de sute de miliarde de euro, dacă economia se înzdrăveneşte durabil anul viitor, relatează Reuters.
Miniştrii de Finanţe din ţările membre ale UE au declarat că creşterea economică este încă fragilă şi că nu a venit încă momentul renunţării la sprijinirea economiei prin măsuri cum ar fi facilităţi fiscale, cheltuieli suplimentare din bani publici cu infrastructura şi ajutor pentru sectorul financiar, inclusiv recapitalizări de bănci. „Având în vedere faptul că prognoza Comisiei Europene continuă să indice că revigorarea se consolidează şi devine capabilă să se întreţină de la sine, consolidarea fiscală în toate ţările membre ale UE ar trebui să înceapă, cel târziu, în 2011“, recomandă miniştrii de Finanţe. Comisia Europeană va publica noua prognoză a creşterii economice în 3 noiembrie. Miniştrii de Finanţe au precizat că vor pune la punct o strategie comună de ieşire din criză, la întâlnirea lor din 10 noiembrie. Grupul celor 27 mai promite o acţiune „ambiţioasă“ pentru reducerea datoriei publice şi a deficitului bugetar. Finanţiştii spun că marea majoritate a guvernelor are nevoie de o reducere mult mai mare a deficitului. De asemenea, ei sunt în favoarea unor reforme structurale de amploare care să grăbească creşterea economică. Aceasta s-ar putea traduce prin flexibilizarea pieţei locurilor de muncă din Europa, ceea ce ar permite companiilor să angajeze şi să dea afară personal mult mai uşor.