UE nu interzice centralele termice existente deja în locuințe
Directiva privind performanţa energetică a clădirilor convenită de Parlamentul European şi statele membre ale UE prevede eliminarea treptată, până în 2040, a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili, dar nu interzice „centralele de apartament din clădirile existente”, informează Reprezentanţa Comisiei Europene (CE), într-un comunicat.
În 2020, CE a prezentat strategia privind renovările clădirilor ca parte a Pactului verde european, iar revizuirea Directivei cu privire la performanţa energetică a clădirilor este o iniţiativă-cheie. După intrarea în vigoare a documentului, guvernele vor avea posibilitatea de a elimina treptat anumite dispozitive de încălzire poluante şi vor trebui să stabilească măsuri de excludere treptată a combustibililor fosili utilizaţi pentru încălzire şi răcire, până în 2040.
Însă, Directiva lasă guvernelor naţionale flexibilitate în ceea ce priveşte îndeplinirea de către acestea a obiectivelor generale agreate. Legislaţia este concepută astfel încât să ţină seama de toate particularităţile fondului imobiliar şi ale mixului energetic din fiecare ţară, mai subliniază Reprezentanţa Comisiei Europene.