UE renunţă la standardizarea absurdă a formei legumelor de pe piaţă

Data: 03 Iulie 2009

▲ De la 1 iulie, fructele şi legumele cu forme neregulate au revenit în magazine, potrivit unei reglementări la nivel european ▲ „Nu are sens să aruncăm produse perfect consumabile doar pentru că nu au dimensiunea şi forma corectă“, a susţinut Marianne Fischer Boel, comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală ▲ Au fost exceptate de la aplicarea standardelor 26 de produse, printre care caisele, avocado, varza de Bruxelles, morcovii, dovleceii, castraveţii sau ciupercile de cultură ▲

Normele Uniunii Europene care reglementează dimensiunea şi forma a numeroase fructe şi legume au încetat să se aplice de la 1 iulie, când s-au abrogat standardele specifice de comercializare pentru 26 de tipuri de fructe şi legume. Iniţiativa Comisiei de a renunţa la aceste standarde reprezintă un element major în eforturile sale continue de raţionalizare şi simplificare a normelor comunitare şi de reducere a birocraţiei. Standardele de comercializare vor rămâne în vigoare pentru 10 tipuri de fructe şi legume, printre care merele, căpşunile şi roşiile. Însă chiar şi în cazul acestora, pentru prima dată statele membre pot autoriza magazinele să vândă produse care nu respectă standardele, atât timp cât etichetarea lor permite deosebirea de categoriile „extra“, „I“ şi „II“. Altfel spus, noile norme vor permite autorităţilor naţionale să autorizeze vânzarea tuturor fructelor şi legumelor, indiferent de dimensiune şi formă. „Este un exemplu concret al eforturilor noastre de reducere a birocraţiei inutile. Nu este nevoie ca astfel de chestiuni să fie reglementate la nivelul UE. Este mult mai bine ca ele să fie lăsate la latitudinea operatorilor de pe piaţă. Datorită acestor schimbări, consumatorii vor avea posibilitatea de a alege dintr-o gamă de produse cât mai largă cu putinţă. Nu are sens să aruncăm produse perfect consumabile doar pentru că nu au dimensiunea şi forma corectă“, a mai subliniat Marianne Fischer Boel, comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. În timpul negocierilor din 2007 cu privire la reforma organizării comune a pieţei fructelor şi legumelor, Comisia s-a angajat să reducă birocraţia inutilă prin renunţarea la o serie de standarde de comercializare pentru fructe şi legume. Schimbările care au intrat în vigoare de la 1 iulie înseamnă abrogarea acestor standarde pentru 26 de produse: caise, anghinare, sparanghel, pătlăgele vinete, avocado, fasole, varză de Bruxelles, morcovi, conopidă, cireşe, dovlecei, castraveţi, ciuperci de cultură, usturoi, alune în coajă, varză de iarnă, praz, pepene galben, ceapă, mazăre, prune, ţelină pentru peţiol şi frunze, spanac, nuci în coajă, pepene verde şi andive. Vor rămâne în vigoare standardele specifice de comercializare pentru 10 produse care reprezintă 75% din valoarea comerţului comunitar: mere, citrice, kiwi, lăptuci, piersici şi nectarine, pere, căpşuni, ardei graşi, struguri de masă şi roşii. Statele membre pot scuti însă şi aceste produse de la aplicarea standardelor, dacă sunt vândute în magazine cu o etichetă corespunzătoare. Astfel, un măr care nu respectă standardele poate fi vândut totuşi în magazine cu condiţia să fie etichetat cu menţiunea „produs destinat prelucrării“ sau cu o menţiune echivalentă.