UE vrea o listă neagră a companiilor de zbor nesigure

Data: 03 Iulie 2009

Uniunea Europeană va propune în curând crearea unei liste negre la nivel mondial a companiilor aeriene nesigure, potrivit unui anunţ făcut de comisarul european al transporturilor, Antonio Tajani, la scurt timp după catastrofa aviatică din insulele Comore. În Uniunea Europeană există deja de câţiva ani o listă neagră a companiilor de zbor considerate nesigure, iar autorităţile de la Bruxelles vor să extindă acum această iniţiativă la nivel global. Comisarul european al transporturilor a mai spus că va lua legătura cu compania Yemenia, pentru a primi explicaţii în legătură cu cauzele prăbuşirii avionului acesteia în Comore.