UE vrea restructurarea sistemului financiar mondial

Data: 11 Noiembrie 2008

▲ Liderii europeni speră ca la summitul G-20 de la Washington, din 15 noiembrie, să convingă SUA şi ţările cu economii emergente să definitiveze un calendar al restructurării sistemului financiar mondial, măsură ce are ca scop evitarea unor crize economice globale, precum cea actuală, notează „The Washington Times“ ▲

Miniştrii de Finanţe din statele dezvoltate şi ţările cu economii emergente (G-20) s-au reunit la finele săptămânii la Sao Paulo pentru a pregăti apropiatul summit din capitala SUA, însă la această întâlnire nu s-a reuşit obţinerea unui răspuns din partea Administraţiei Bush, mai preocupată în această perioadă de transferul de putere către viitorul lider de la Casa Albă, democratul Barack Obama, câştigător în prezidenţialele din 4 noiembrie. La rândul lor, liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi în cadru informal în 7 noiembrie la Bruxelles, s-au pronunţat pentru o implicare mai mare a Fondului Monetar Internaţional în regândirea actualului sistem financiar mondial. Printre recomandările europenilor figurează şi aceea ca în termen de 100 de zile să fie elaborată o „foaie de parcurs“ a reformelor din sistemul financiar internaţional. „Nu este vorba despre absenţa regulilor sau de reguli în exces, ci de a propune noi reguli ale jocului financiar. Europa politică vorbeşte pe o singură voce“, a spus preşedintele francez Nicolas Sarkozy, a cărui ţară asigură preşedinţia Uniunii Europene până la 31 decembrie 2008. Este de aşteptat ca la summitul de la Washington atenţia să se concentreze şi asupra a două ţări din afara Europei - Arabia Saudită şi China - state care deţin cel mai mare excedent de lichidităţi la nivel mondial, adaugă sursa citată. Premierul britanic Gordon Brown va folosi prilejul unui important discurs de politică externă pentru a pleda în favoarea unui nou sistem financiar internaţional care să reformeze acordurile de la Bretton Woods, transmit Reuters şi BBC News. În discursul anual rostit la banchetul Lordului primar al Londrei, Gordon Brown va lansa un apel la reconstruirea sistemului financiar internaţional, înaintea summitului G20 din 15 noiembrie, de la Washington. În crearea unei noi ordini internaţionale, rolul conducător trebuie să revină SUA şi Europei, consideră premierul britanic.