Ultima mare sărbătoare din anul bisericesc la Mănăstirea Radu Negru
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit marți, 29 august, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Negru din Protopopiatul Călărași, județul Călărași.
Sub protia Preasfinției Sale, la slujbă, în Altarul de vară al mănăstirii, au slujit părintele arhim. Rafail Mîț, vicar eparhial, părinții consilieri eparhiali Florin Ionescu, Marius-Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, părintele Vasile Viorel Dinu, protopop de Călărași, stareții mănăstirilor învecinate și un ales sobor de preoți și diaconi.
Un grup restrâns din Corul „Mihail Vulpescu” al Protopopiatului Călărași, dirijat de părintele Laurențiu Marian Dobre, a dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic. La momentul chinonicului, grupul de cateheză de la Parohia Independența, județul Călărași, a susținut un concert de cântări religioase și pricesne.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul, despre misiunea pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o de a fi vestitor al venirii lui Hristos, despre modelul de jertfă și credincioșie pe care Sfântul Ioan ni-l oferă nouă celor de astăzi, se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.
Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți la praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul.