Ultimele joburi cu „dedicaţie“ pentru români, de la UE

Data: 11 August 2009

Astăzi se primesc ultimele înscrieri în competiţia pentru 144 de poziţii de asistenţi în domeniul secretariatului, deschisă pentru români de EPSO (Oficiul European pentru Selecţia Personalului). Potrivit Euroconcurs, acestea sunt printre ultimele poziţii dedicate cetăţenilor români, din 2010 la aceste competeţii urmând să participe reprezentanţi din toate ţările UE. Salariile pentru aceste joburi sunt de peste 2.500 de euro pe lună, în schimb candidaţii trebuie să fie absolvenţi de studii superioare sau cu experienţă de peste trei ani în domeniul secretariatului. Testele de preselecţie se vor susţine în decursul lunii octombrie 2009 şi se dau în cea de-a doua limbă cunoscută de candidat, printr-un test grilă contraconometru, pe computer. Cei care trec de aceste teste de preselecţie vor merge în primăvara anului 2010 la Bruxelles, pentru a susţine probe practice şi interviul oral cu comitetul de selecţie, care constau în pregătirea şi prelucrarea unui document în MS Word şi redactarea unei compuneri în limba română pe baza unor elemente indicate.