Ultimii 5 marinari români, eliberaţi din mâinile piraţilor somalezi
▲ „Ambasada noastră de la Roma este în legătură cu familiile. Marinarii sunt într-o stare de sănătate bună şi vor fi sprijiniţi pentru a ajunge acasă. Vreau să atrag, însă, serios atenţia în legătură cu contractele, parcursurile maritime pe care şi le asumă cetăţenii români“, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu ▲ Toţi cei cinci marinari români, patru din Constanţa şi unul din Bucureşti, au vârste cuprinse între 28 şi 35 de ani, ei îmbarcându-se, în luna februarie, pe un vas cu pavilion italian, care făcea o cursă între Singapore şi Italia ▲
Echipajul format din 16 marinari (10 italieni, 5 români şi un croat) luaţi ostatici de către piraţii somalezi în 11 aprilie, de pe remorcherul italian Buccaneer, a fost eliberat, a anunţat, duminică seara, un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la Roma, citat de agenţia ANSA. „Nu a fost o operaţiune în forţă şi nu a fost plătită nici o răscumpărare. La momentul convenit, militarii italieni au urcat la bordul navei şi au preluat controlul“, a declarat managerul general al companiei Micoperi, Silvio Bartolotti. Reprezentantul armatorului a precizat că remorcherul Buccaneer se află deja în drum spre Djibouti, unde ar trebui să ajungă în următoarele zile, sub escortă militară. România nu mai are, în momentul de faţă, marinari reţinuţi Ministrul român al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a declarat că România nu mai are, în momentul de faţă, marinari reţinuţi în diverse colţuri ale lumii. „Ambasada noastră de la Roma este în legătură cu familiile. Marinarii sunt într-o stare de sănătate bună şi vor fi sprijiniţi pentru a ajunge acasă. Vreau să atrag, însă, serios atenţia în legătură cu contractele, parcursurile maritime pe care şi le asumă cetăţenii români. Noi vom posta pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe un avertisment de maximă importanţă în ceea ce priveşte securitatea angajamentelor pe care cetăţenii noştri marinari şi le asumă la un moment dat. Cred că este normal să subliniem şi acest lucru, tocmai spre avertizarea timpurie şi protecţia lor“, a subliniat şeful MAE. Toţi cei cinci marinari români, patru din Constanţa şi unul din Bucureşti, au vârste cuprinse între 28 şi 35 de ani, ei îmbarcându-se pe 20 februarie 2009 pe vasul cu pavilion italian, aparţinând societăţii armatoare Micoperi Marine Contractors din Ravenna şi care făcea o cursă între Singapore şi Italia. Răscumpărarea cerută iniţial de piraţi se ridica la 30 de milioane de dolari Potrivit documentului citat de agenţia ANSA, „eliberarea echipajului se datorează muncii îndelungate a diplomaţiei şi serviciilor secrete de la Roma şi colaborării cu autorităţile guvernului central somalez“. Presa italiană a menţionat că răscumpărarea solicitată iniţial de grupul de piraţi ar fi fost de 30 de milioane de dolari, după care suma ar fi fost scăzută la 2-3 milioane de dolari. Vasul Buccaneer este primul cu pavilion italian sechestrat de piraţii somalezi, iar presa din Peninsulă a speculat în aprilie, în primele zile după sechestrare, că autorităţile de la Roma vor obţine destul de repede eliberarea echipajului, având în vedere influenţa Italiei în fosta sa colonie.