Ultimul Parastas pentru cei doi sfinți canonizați
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit sâmbătă, 24 martie, slujba ultimului Parastas pentru Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei și Sucevei și pentru credinciosul mirean Gheorghe Pelerinul. Conform tradiției, ultimul Parastas se săvârșește în ajunul zilei proclamării canonizării unui sfânt. Slujba a fost săvârșită în Catedrala Mitropolitană din Iași, înainte de Privegherea pentru praznicul Bunei Vestiri. După slujba Parastasului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a sfințit racla în care se păstrează cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.
Canonizarea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, cu ziua de prăznuire la 26 ianuarie, și a Sfântului Gheorghe Pelerinul, cu ziua de prăznuire la 17 august, a avut loc în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 octombrie 2017.