Ultimul prooroc care L-a vestit pe Hristos
În ziua următoare Botezului Domnului, Biserica Ortodoxă a pomenit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. În predica rostită în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre lucrarea pregătitoare a Botezătorului Ioan şi profeţiile sale despre Hristos Domnul.
Sfântul Ioan Botezătorul a lucrat în sânul poporului evreu, pregătind calea venirii Domnului Hristos prin întoarcerea inimii semenilor săi la poruncile iubirii şi la faptele milosteniei şi prin împrospătarea înţelesurilor duhovniceşti ale profeţiilor vechi-testamentare, spuse de proorocii inspiraţi de Dumnezeu. "Sfântul Ioan predica botezul spre pocăinţă, pentru iertarea păcatelor, chemând oamenii să-şi schimbe viaţa, şi motivaţia principală era aceasta: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor". Predica sa începe ca şi predica Mântuitorului, iar cu aceste cuvinte Ioan boteza mulţimile care veneau la el. Botezătorul trezise în inima semenilor săi conştiinţa că lumea are nevoie de pocăinţă, de schimbarea felului de a gândi, de a făptui şi de a fi, şi că această pocăinţă este etapă pregătitoare pentru Botez. Botezul lui Ioan era cu apă spre iertarea păcatelor, nu era botezul deplin pentru că aşa mărturiseşte el: "Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel care vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc"", a arătat Preafericirea Sa. Cea mai importantă lucrare a Sfântului Ioan Botezătorul a fost mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos şi faptul că El este Mesia, profeţit, vestit şi prevăzut de prooroci. "Sfântul Ioan Botezătorul confirmă că Mesia este Iisus din Nazaret. El este "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii". Prin acesta a proorocit jertfa Mântuitorului la sărbătoarea Sfintelor Paşti. Atunci evreii serbau Paştele iudaic, consumând un miel pascal, special pregătit, ca o comemorare a eliberării lor din robia Egiptului. Aici însă Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Se sacrifică la sărbătoarea Paştelui iudaic şi îi eliberează pe oameni din robia păcatului şi a morţii", a explicat Patriarhul României. Prin cuvintele "Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că mai înainte de mine era" rostite de Botezătorul despre Hristos se arată că Iisus era Fiul veşnic al Tatălui, născut însă sub ani din Fecioara Maria spre mântuirea oamenilor. "Hristos intră în istorie pentru a ridica pe oameni din păcat şi din moarte şi a-i trece în viaţa veşnică, în iubirea Preasfintei Treimi care se arată la Iordan când Hristos Domnul este botezat. Sfântul Ioan binevesteşte faptul că Hristos va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc, şi asta înseamnă că a prevăzut pogorârea Duhului Sfânt în chip de limbi de foc la Rusalii. Numai după Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor a început şi Botezul pentru cei care doreau să devină creştini să facă parte din comunitatea celor care credeau în Hristos şi-L mărturiseau, şi au format nucleul Bisericii primare", a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Sfântul Ioan Botezătorul vesteşte şi vremurile eshatologice când Domnul Hristos, Judecătorul cel drept, va judeca viii şi morţi. El este prezentat de Ioan asemenea unui secerător, iar judecata ca un seceriş: "El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins".