Umbrele, evantaie şi broderii chinezeşti la MŢR
În perioada 17 octombrie-13 noiembrie, Muzeul Naţional al Ţăranului Român va găzdui expoziţia cu tema "Artă şi măiestrie în China - umbrele, evantaie şi broderii", ce va putea fi vizitată în Sala "Irina Nicolau", potrivit unui comunicat. În expoziţie sunt prezentate cele mai populare evantaie chinezeşti, cele pliabile, Hangzhou fiind faimos pentru producţia evantaielor de acest tip. Stinghiile evantaielor pliabile din Hangzhou sunt de obicei confecţionate din materiale preţioase, binecunoscutele evantaie negre de hârtie, cu lemn de santal şi din os numărându-se printre cele mai frumoase lucrări de artă. De asemenea, sunt expuse umbrelele din Hangzhou, care combină practicul cu valorile artistice, ocupând un loc special în arta populară chinezească. Spiţele umbrelei sunt făcute din bambusul cel mai fin, aşa încât, atunci când este închisă, această elegantă umbrelă arată ca un bambus, iar acoperişul său este de obicei confecţionat din hârtie, dantelă sau mătase.