Un adevărat trăitor al Ortodoxiei

Un articol de: Cristian Constantin Bostan - 17 Iulie 2011

În urmă cu 10 ani, la 16 iulie 2001, arhiepiscopul Victorin Ursache al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada trecea la cele veşnice în Detroit, Michigan, la vârsta de 89 de ani, după 35 de ani de păstorire ca ierarh.

Născut la 24 iulie 1912, în comuna Mănăstioara-Siret din judeţul Rădăuţi, cu numele de botez Victor, a urmat cursurile Liceului "Laţcu Vodă" din Siret (1924-1932), apoi a făcut studii de filosofie, teologie şi pedagogie la Universitatea din Cernăuţi, unde a obţinut şi licenţa în teologie (1932-1936). A făcut şi studii de specialitate la Institutul Biblic şi de Arheologie din Ierusalim. Tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ, sub numele Victorin, în anul 1937 a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah în 1938. În 1940 a fost ridicat la rangul de protosinghel şi i s-au încredinţat postul de director al Seminarului de la Mănăstirea Neamţ şi ascultarea de stareţ la Mănăstirea Neamţ şi Mănăstirea Secu. În 1942 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. La vârsta de 34 de ani a fost numit reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române la Locurile Sfinte, unde a rămas aproape 10 ani. A plecat în America în 1956, la chemarea episcopului Andrei Moldovan. Acolo, timp de 10 ani a activat la diferite parohii româneşti şi a fost profesor de dogmatică, morală şi pastorală la Seminarul Ortodox "Sfântul Tihon" din South Canaan, Pennsylvania. După decesul episcopului Andrei Moldovan, Congresul bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Române din America şi Canada, întrunit la 23 aprilie 1966, l-a ales în scaunul vacant de episcop. A fost hirotonit întru arhiereu în ziua de 7 august 1966, iar ceremonia instalării a avut loc cu două săptămâni mai târziu, în Catedrala " ridicat la rangul de arhiepiscop al românilor de pe continentul nord-american. A fost membru al Conferinţei episcopilor ortodocşi din Statele Unite şi, de Sfânta Treime" din Detroit, Michigan. În anul 1973, odată cu transformarea fostei episcopii în Arhiepiscopia Ortodoxă Română din America şi Canada, a fost asemenea, o prezenţă respectată în forurile ortodoxe şi ecumenice. Arhiepiscopul Victorin s-a retras din activitatea pastorală în februarie 2001, iar la câteva luni mai târziu a trecut la Domnul, fiind înmormântat în România, la Mănăstirea Putna. "Viaţa lui a fost una de călugăr autentic. Singur şi-a preparat mâncarea, şi-a spălat lenjeria, şi-a făcut curat. S-a mulţumit cu foarte puţin şi-n îmbrăcăminte, şi-n alimentaţie. A fost omul misiunii. Pastoraţia a făcut-o pe teren, şi nu în birou, din casă în casă, asemenea apostolilor, din parohie în parohie. Viaţa lui a fost a unui om lepădat cu adevărat de cele materiale. Trăia doar cu strictul necesar. A fost de o moralitate ridicată la nivel de sfinţenie. Era cunoscut şi apreciat în Statele Unite, fiind un adevărat trăitor al Ortodoxiei. Eu am petrecut cu dânsul două luni şi într-adevăr am trăit lângă un adevărat călugăr. Atât pot să spun: şi-a iubit ţara, şi-a dorit în mai multe rânduri să vină în România, dar îndatoririle pastorale l-au reţinut", a spus Înalt Preasfinţitul Pimen cu ocazia înmormântării Înalt Preasfinţitului Victorin Ursache.