Un an catastrofal pentru Balcani
Păduri distruse de incendii, râuri reduse la un firicel de apă, culturi compromise pe terenuri agricole pârjolite, iar furnizarea cu electricitate mult redusă.
După cea mai grea iarnă din ultimele decenii, regiunea Balcanilor se confruntă acum cu cea mai fierbinte vară şi cea mai gravă secetă din ultimii aproape 40 de ani, se arată într-un amplu comentariu realizat de Associated Press. Temperaturile record - care se află în mod constant în creştere de ani de zile, din cauza încălzirii globale - au devastat culturile, legumele, fructele şi au redus producţia de energie într-o regiune care este deja grav afectată de criza economică globală. Incendii au distrus sute de hectare de păduri şi vegetaţie în Bosnia, Serbia, Croaţia şi Muntenegru, iar unele dintre incendiile izbucnite la graniţa dintre Serbia şi Kosovo sunt departe de a fi stăpânite, din cauza terenurilor minate rămase din timpul războiului din 1999 pentru fosta provincie sârbă. Culturile de cartofi şi porumb sunt printre cele mai afectate de secetă, în condiţiile în care sistemele de irigaţie construite în timpul regimului comunist, sunt depăşite, lăsând cea mai mare parte a terenurilor agricole la mila naturii. Din cauza efectului secetei asupra animalelor, analiştii prognozează o creştere bruscă a preţului de vânzare a cărnii şi a laptelui, făcând situaţia şi mai grea pentru una dintre cele mai sărace regiuni din Europa. "În acest an pagubele provocate de secetă sunt în proporţie de 30-80%, în unele zone chiar de 100%", a declarat Tihomir Jakovina, ministrul agriculturii din Croaţia. În Serbia, Ministerul Agriculturii a informat că recolta de porumb şi soia - principalele produse de export ale ţării - va fi înjumătăţită faţă de anul trecut, provocând pierderi de peste 1 miliard de dolari. În Bosnia, căldura a distrus aproape 70% din producţia de legume şi porumb, a afirmat Sead Jelec, un oficial din cadrul Asociaţiei Producătorilor Agricoli. "Ultimii şase ani au fost foarte secetoşi în această regiune, însă în acest an a fost cu siguranţă cel mai rău, putem spune chiar catastrofal", a afirmat Jelec. Hidrocentralele din Serbia, Bosnia şi Macedonia şi-au redus producţia din cauza lipsei de apă, iar autorităţile spun că din această cauză va trebui importată energie electrică. În Macedonia, oficialii au avertizat chiar că furnizarea de apă potabilă ar putea fi în pericol, iar în Serbia, Lacul Palic, din nordul ţării, a fost umplut artificial cu mii de litri de apă dintr-un râu pentru a salva peştii şi sistemul ecologic. De asemenea, unul dintre principalele râuri din Bosnia - Bosna - s-a transformat într-un "canal de drenaj", iar întreaga floră şi faună a dispărut. "Nu în cele din urmă, în vestul provinciei Kosovo, oraşul Prizren, inclus în patrimoniul UNESCO şi locul unde se găsesc biserici medievale creştin-ortodoxe sârbe şi moschei otomane, a fost martor al scăderii nivelului apei râului Bistriţa până la un firicel", concluzionează comentariul Associated Press. (Bogdan Cronţ)