Un an de activitate a grupului catehetic „Schimbarea la Față a Domnului”
Grupul catehetic al Parohiei Arad-Șega II a sărbătorit un an de la înființare. Acest moment a dat prilejul unei seri speciale, în care membrii grupului s-au întâlnit pentru a marca trecerea unui an de activități specifice, bogate și diversificate. Astfel, după oficierea slujbei Vecerniei, din seara zilei de 7 august, pr. Filip Albu, inițiatorul și coordonatorul grupului, a evocat câteva dintre motivele înființării acestui grup catehetic și scopurile pe care acesta la are în vedere.
„Pentru mine, grupul <Schimbarea la Față> a constituit împlinirea unei dorințe mai vechi și s-a născut oarecum firesc. După experiența acumulată la facultate, ca dascăl, și după cei patru ani de când am și responsabilități pastorale la Parohia Arad-Sega II, coagularea tinerilor iubitori de credință şi de Biserică într-un grup de catehizare mi-a adus bucuria împlinirii în slujirea preoțească. O a doua bucurie vine și din faptul că prin mijlocirea fiecărui membru al grupului am învățat mereu ceva nou, ceva ce mi-a ajutat mult, mai ales în scaunul spovedaniei. De aceea, vă mulțumesc pentru toate acestea. Fie ca Lumina Taborului, sub care ne-am născut ca grup, să strălucească în viețile noastre, să ne păstreze la fel de uniți și peste zece ani și să ne călăuzească, împreună, spre Împărăția lui Hristos Domnul, cea pe care o căutăm prin întâlnirile noastre”, a declarat părintele Filip Albu.
La finalul cuvântului, părintele coordonator le-a oferit membrilor diplome de apreciere, ca semn de mulțumire pentru prietenie, implicare și susținere a activităților diverse.
Prin grija secretarului grupului, studenta Gianina Ciupuligă, și a lui Alexandru Tița a fost realizat un scurt film în care au fost surprinse principalele evenimente desfășurate de grup în anul scurs. Astfel, au fost rememorate întâlnirile catehetice în care au fost dezbătute mai multe teme teologice și duhovnicești, dintre acestea amintind câteva: Ce înseamnă Biserica pentru mine; Ce mi-a adus rugăciunea. Povestea unor experiențe minunate; Taina Sfântului Maslu; Taina Sfintei Spovedanii ca terapie duhovnicească. Acestora li s-au alăturat activități filantropice, prin organizarea unor colecte de sărbători, vizite la spitale și cămine de bătrâni, precum și desfășurarea de activități sportiv-recreative.
Grupul catehetic „Schimbarea la Față a Domnului” se adresează tinerilor, oferind o platformă de întâlniri şi discuții „face to face” şi „online”, folosind interfața grupurilor de socializare, prin care se împărtășesc cunoștințe, experiențe şi legături duhovnicești, în ambianța plină de viață a Bisericii lui Hristos.