Un an de binefacere prin campania „Mâinile Bucuriei” în Caraș-Severin

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 22 Martie 2021

În urmă cu un an, în data de 16 martie 2020, campania umanitară „Mâinile Bucuriei” era inaugurată prin intermediul primei acţiuni de ajutorare realizată în Reşiţa de tineri voluntari, membri ai ATOR din Banatul de Munte. Privind în urmă, cifrele statistice ale acţiunilor social-filantropice întreprinse în cadrul acestei campanii sunt remarcabile: au fost servite 4.500 de prânzuri calde, în valoare de 53.050 de lei; au fost oferite pachete cu alimente în valoare de peste 30.000 de lei; au fost plătite pentru persoanele vulnerabile medicamente, echipamente medicale şi facturi în valoare de 6.200 de lei.

Prima activitate filantropică s-a desfăşurat la Reşiţa, în urmă cu un an, acolo unde voluntarii au efectuat cumpărături şi au ridicat reţete pentru persoanele vârstnice care nu se mai puteau deplasa în afara domiciliului din cauza restricţiilor proaspăt impuse. În scurt timp, voluntarilor de la ATOR Banatul de Munte li s-au adăugat multe alte persoane, organizaţii şi instituţii, care au slujit neîncetat vârstnicilor izolaţi în cele două luni ale stării de urgenţă, distribuind acestora mese calde şi pachete cu alimente de bază şi produse de igienă. Campania nu s-a limitat numai la acea perioadă, ci a continuat pe parcursul întregului an care a urmat, devenind un adevărat serviciu social cu caracter comunitar, ne-a transmis Anita Radics, de la ATOR Banatul de Munte.