Un an de la înfiinţarea Episcopiilor de Slatina şi Tulcea

Data: 26 Martie 2009

De praznicul Bunei Vestiri, ieri, două dintre eparhiile Bisericii Ortodoxe Române împlinesc un an de activitate: Episcopia Slatinei şi Romanaţilor şi Episcopia Tulcii. La Slatina, momentul aniversar a fost marcat la Mănăstirea Clocociov, unde Sfânta Liturghie a fost săvârşită de toţi ierarhii Mitropoliei Olteniei. Tot ieri, PS Episcop Sebastian a sfinţit noile antimise care vor fi dăruite tuturor bisericilor şi mănăstilor din judeţul Olt, potrivit Agenţiei de Ştiri a Patriarhiei Române. Şi pentru credincioşii Episcopiei Tulcii, ziua de ieri a fost prilej de mare sărbătoare, întrucât a aniversat un an de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Visarion ca primul episcop al acestei eparhii. Cu acest prilej, ieri, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Buna Vestire“ din Tulcea împreună cu IPS Arhiepiscop Teodosie al Tomisului şi PS Episcop Casian al Dunării de Jos. PS Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor şi PS Visarion al Tulcii au fost aleşi episcopi ai acestor eparhii de către Sfântul Sinod, în data de 5 martie 2008.