Un an de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor

Data: 29 Iunie 2010

Preasfinţitul Părinte Corneliu aniversează astăzi un an de la întronizarea în demnitatea de Episcop al Huşilor. Slujba de întronizare a Preasfinţiei Sale a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor impresionant de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe podiumul special amenajat în curtea Catedralei episcopale cu hramul "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi. După Sfânta Liturghie a fost citită Gramata mitropolitană şi decretul prezidenţial de numire în funcţie, după care Preasfinţia Sa a fost aşezat în scaunul istoric de episcop al străvechii Episcopii a Huşilor. Preasfinţitul Părinte Corneliu este cel de 51-lea Episcop al Huşilor, fiind ales în această demnitate de către Sfântul Sinod la data de 18 iunie 2009.

Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor Preasfinţia Voastră, La aniversarea întronizării ca Episcop al Huşilor, Vă adresez urări de sănătate, zile îndelungate, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu spre împlinirea lucrării sfinte la care aţi fost chemat de Hristos, Arhiereul cel veşnic. Întru buni şi frumoşi ani! Cu frăţească dragoste întru Hristos Iisus, Domnul nostru, † Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei La moment aniversar, Permanenţa Consiliului Eparhial, clerul şi credincioşii venerabilei eparhii moldave urează Preasfinţiei Sale viaţă îndelungată şi păstorire încununată de alese bucurii şi împliniri duhovniceşti. Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Preasfinţite Părinte Episcop Corneliu! Noi, preoţii din Protopopiatul Fălciu, înălţăm lui Dumnezeu smerită şi curată rugăciune ca să reverse cereasca Sa binecuvântare spre viaţa Preasfinţiei Voastre cu lungime de zile, sănătate şi belşug duhovnicesc, întru slava şi folosul Sfintei noastre Biserici, spunând dimpreună cu proorocul: "Doamne, revarsă pacea ta peste noi, căci toate lucrurile noastre pentru noi le-ai făcut" (Isaia 26, 12). Întru mulţi ani, Preasfinţite Părinte Episcop! (pr. Ioan Petru, protoiereul Protopopiatului Fălciu)