Un an de prețuri plafonate la energie electrică și gaze
După mai multe versiuni ale măsurilor de sprijin privind facturile la energie puse în discuție în coaliția de guvernare, Executivul a aprobat vineri ordonanţa de urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze timp de un an, începând de la 1 aprilie. La energie electrică, de plafonare vor beneficia consumatorii casnici care consumă maximum 300 kWh lunar, în timp ce prețul la gaze va fi reglementat pentru toți consumatorii casnici la fel, indiferent de consum.
Ordonanța de urgență prevede că, în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, vor fi plafonate preţurile finale facturate la energie electrică pentru clienţii casnici vulnerabili sau aflați într-o situaţie de sărăcie energetică, pe două tranşe de consum, pe baza consumului mediu lunar realizat în anul 2021.
Astfel, pentru un consum mediu lunar, înregistrat în anul 2021, mai mic sau egal cu 100 kWh, consumatorii casnici vor plăti maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, iar în cazul celor cu un consum mediu lunar situat între 100 şi 300 de kWh, prețul maxim va fi de 0,8 lei/kWh, cu TVA.
Potrivit declarațiilor făcute de premierul Nicolae Ciucă, după ședința de Guvern de vineri, de prețul plafonat la 0,68 lei/kWh vor beneficia 3,5 milioane de gospodării, iar de preţul de 0,80 lei/kWh, aproximativ 4,5 milioane de gospodării.
La gaze, preţul va fi reglementat la fel, pentru toți consumatorii casnici indiferent de nivelul consumului, la maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA.
Pentru consumatorii noncasnici, la energie electrică preţul va fi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, iar la gaze, maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA, pentru un consum anual de gaze realizat în 2021 de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienţi.
CET-urile vor cumpăra gaze naturale la preţ reglementat de 250 lei/MWh, potrivit unei postări a ministrului energiei, Virgil Popescu.
Nerespectarea acestor obligaţii se va sancţiona cu amendă cuprinsă între 1 şi 5% din cifra de afaceri anuală, din anul financiar anterior sancţionării, arată actul normativ.
Ordonanța conține și prevederi controversate care, potrivit specialiștilor, vor frâna investițiile în producția de energie electrică și în exploatarea gazelor. Una dintre acestea se referă la supraimpozitarea cu 80% a producţiei de energie electrică, introdusă în noiembrie anul trecut.
Mai exact, proiectul de ordonanţă menţine măsura impozitării cu 80% a venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, exceptate fiind capacităţile de producţie puse în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentului act normativ. Criticată este și prevederea care spune că producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să-și vândă producția internă curentă la un preţ stabilit de Guvern, ceea ce va diminua puternic investițiile în domeniu. (C. Z.)