Un argument în plus pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu

Un articol de: Iulian Necula - 06 Septembrie 2007

În cadrul raporturilor juridice apare, din când în când, un eveniment numit forţă majoră. Aceasta este o împrejurare de fapt imprevizibilă şi cu neputinţă de înlăturat, care se afirmă ca o voinţă superioară voinţei părţilor implicate în raporturile juridice.

În sens strict, prin forţă majoră se înţeleg evenimente cum ar fi: inundaţii, războaie etc.. Însă, prin extensie, prin forţă majoră se poate înţelege şi crearea, pentru participanţii la raporturile juridice, a unei situaţii favorabile, fără vreun efort al acestora. Spre exemplu: recolte foarte bogate etc.. Putem spune că forţa majoră este manifestarea voinţei lui Dumnezeu în istorie, în mod vizibil, care fie permite pedepse spre înţelepţire, fie ajută societatea umană în anumite momente. În concluzie, sistemul juridic a reţinut printre instituţiile sale şi forţa majoră, ca o realitate care se constituie într-un argument în plus pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu.