Un așezământ nou pentru rugăciune şi activitate comună
Astăzi, la trei zile după împărtăşirea din bucuria prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, clerul şi credincioșii Protopopiatului Moinești din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului trăiesc o altă bucurie duhovnicească, prilejuită de sfințirea noului ansamblu eclezial al protopopiatului, în cadrul căruia un loc de cinste îl ocupă Paraclisul închinat Sfinților isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.
În lumina Sfintei Cruci ca izvor de mântuire şi de viaţă veşnică și sub ocrotirea și povățuirea Sfinților români isihaști, noul edificiu administrativ al Protopopiatului Moinești va avea, astfel, vocația de a deveni spaţiul construit prin care Hristos Domnul să lucreze comuniunea şi conlucrarea în mijlocul poporului Său dreptcredincios. Astfel, prin desfășurarea în spaţiile acestui centru a unei misiuni rodnice în plan administrativ, misionar-pastoral, cultural-educativ şi social-filantropic, noul sediu are şi scopul de a deveni un mijloc de întărire a unității și comuniunii dintre clerici, precum și dintre clericii şi credincioşii parohiilor din cuprinsul Protopopiatului Moinești.
Edificarea acestui nou sediu administrativ, a cărui piatră de temelie a fost pusă în data de 17 ianuarie 2011, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la vremea respectivă Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, s-a făcut sub coordonarea și prin osteneala Înaltpreasfinţiei Sale și a părintelui protopop Costel Mareș. Noul sediu reprezintă, de altfel, rodul eforturilor conjugate ale clerului şi credincioșilor Protopopiatului Moinești, eforturi susținute și de ajutorul financiar venit din partea unor autorități publice ale administrației centrale şi locale.
Ca semn al prețuirii şi binecuvântării noastre, oferim părintelui protopop Costel Mareș Ordinul `Crucea Patriarhală~ pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.
Felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, şi pe toți colaboratorii săi de la sediul administrativ al Protopopiatului Moinești, dimpreună cu clerul, cinul monahal şi credincioșii din cuprinsul protopopiatului, dorindu-le multă sănătate, pace, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu în lucrarea pastorală şi social-misionară!
Cu preţuire şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
* Mesaj transmis cu prilejul sfințirii ansamblului eclezial al Protoieriei Moinești, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, sâmbătă, 17 septembrie 2022.