Un cetăţean voluntar

La un moment dat, orice om are impresia că trebuie să se facă util pentru societate. Chestia asta se întâmplă mai ales celor aflaţi la vârsta mijlocie. Aşadar, Omul Mijlociu stă în fotoliul de acasă, plictisit de mecanismul repetitiv al telecomenzii, de ştirile funeste despre criza interminabilă, de serviciul care l-a blazat până la dezintegrare. Şi, uite-aşa, începe să cugete la sensul vieţii, ocupaţie care bântuie în special în serile lungi de iarnă, când se întunecă devreme, sporind inconfortul pesimismului. Omul Mijlociu pare hotărât. Trebuie să facă ceva pentru semenii lui. Să dea de pomană un colac şi o sticlă de vin? Hm, prea comun şi băbesc. Să dea nişte bani la reparaţia bisericii din cartier? La ce bun, atât timp cât au contribuit deja încă 376 de ctitori? Da, dacă era numai el şi-şi vedea numele gravat pe zidul bisericii, ar fi fost ceva! Să se înscrie în vreo organizaţie neguvernamentală care luptă pentru drepturile... Pentru drepturile cui? Dar ce mai contează? Omul Mijlociu se ridică din fotoliu, înveselit. Da, asta e. O asociaţie, o organizaţie, un grup de luptă, ceva statutar, ceva respectabil, asta îi trebuie. Un anuar telefonic i-a oferit o listă întreagă de astfel de organizaţii. Omul Mijlociu a început să-l răsfoiască atent. Asociaţiile care militau pentru cei bolnavi au fost excluse din start: ura spitalele, ura boala, ura bolnavii. Au urmat organizaţiile de protecţie a mediului. Aha, aici nu se poate. Iubeşte natura, dar doar când o transformă în bucătărie, la un grătar bine garnisit cu PET-uri de bere, lăsate vraişte în luminiş, ca să recunoască locul şi data viitoare. Asociaţii de protecţie a animalelor? Hm, nu. Dar ce-i el, văcar, cioban? Organizaţie pentru ajutorarea celor fără casă? Heh, de parcă i-ar fi pus el să-şi vândă casele şi să rămână pe drumuri. Aşa le trebuie, dacă n-au ştiut să fie chibzuiţi. Organizaţia Eroilor din Decembrie 1989? Dar ce, i-a pus el să iasă în stradă? Oricum, au făcut o prostie. Era mai bine înainte, asta e clar! Să se înscrie într-o asociaţie care ajută copiii cerşetori? Pezevenghii! Să se ducă la şcoală, să înveţe o meserie, să nu mai vagabondeze pe stradă! Ăştia mâine îţi dau în cap. Lista e pe sfârşite. Omul Mijlociu începe să-şi piardă răbdarea. Vrea să ajute, dar nu are pe cine. Un anunţ îi atrage atenţia. Asociaţia celor care vor să ajute, dar nu ştiu pe cine, caută voluntari! Entuziasmat, Omul Mijlociu sună la numărul indicat. "Cum, prima şedinţă are loc la anuâ? Foarte bine, aşa avem timp să ne organizăm, să ne gândim ce şi cum. Păi, nu ne jucăm aşa, de-a voluntarii!" Omul Mijlociu se întinde satisfăcut în fotoliu. În sfârşit, a intrat în rândul celor care dau o mână de ajutor semenilor. Iar acum poate butona liniştit telecomanda, cu sentimentul datoriei împlinite.

Omul Mijlociu stă în fotoliul de acasă, plictisit de mecanismul repetitiv al telecomenzii, de ştirile funeste despre criza interminabilă, de serviciul care l-a blazat până la dezintegrare. Şi, uite-aşa, începe să cugete la sensul vieţii, ocupaţie care bântuie în special în serile lungi de iarnă, când se întunecă devreme, sporind inconfortul pesimismului."