„Un copil sănătos este un copil fericit!“
Cea de-a IX-a ediţie a Conferinţelor „Ai copil. Învaţă să fii părinte“ a avut-o ca invitat şi pe Alina Stoica, un nutriţionist cu har, care a promis că va reveni oricând la Iaşi. Întâlnirii cu publicul numeros sosit în Aula Magna a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ i-au urmat două ateliere la care au participat ieşeni dornici să afle detalii despre cum pot avea o alimentaţie corectă şi o întâlnire cu micuţii de la Grădiniţa „Buna Vestire“, pe care i-a învăţat cum să-şi prepare dulciuri sănătoase. La final, am discutat cu Alina Stoica despre experienţa avută în Capitala Moldovei.
Conferinţele „Ai copil. Învaţă să fii părinte“ v-au adus pentru prima oară în faţa publicului ieşean. Cum vi s-a părut?
Recunosc că am fost copleşită de emoţii, m-am rugat să am puterea de a-mi structura informaţiile astfel încât să fie de folos tuturor celor care au avut curiozitatea de a mă cunoaşte şi de a mă asculta. A fost prima dezbatere susţinută de mine la Iaşi. Nu mi-am pus întrebări despre ce se va întâmpla, cum vor primi oamenii această întâlnire, dar publicul ieşean m-a surprins în mod plăcut, m-am bucurat din suflet să întâlnesc oameni interesaţi de picătura de iubire pe care o pot pune în farfuria lor, a copiilor, a familiei practic. Sunt convinsă că au transpus la nivel de familie ceea ce au considerat că li se potriveşte.
Cum apreciaţi ideea Şcolii „Varlaam Mitropolitul“ şi a Grădiniţei „Buna Vestire“ de a organiza aceste ateliere de nutriţie?
Eu sunt fascinată de toate proiectele desfăşurate de Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ şi de Grădiniţa „Buna Vestire“, de implicarea în buna creştere a copiilor ca un tot unitar minte-trup-suflet, de accentul pus pe acest triunghi de legătură copil-familie-şcoală/grădiniţă. Este minunat să ne implicăm în buna creştere a copiilor noştri. Organizarea acestor ateliere de nutriţie mi-a întărit convingerea că la Iaşi există acea şcoală şi acea grădiniţă unde dezvoltarea armonioasă a copilului este importantă. Pentru mine, în calitate de mamă a trei copii, aceste ateliere îmi revarsă în suflet bucuria rezultată din faptul că în societatea actuală mai adăugăm câteva zeci de copii care vor adopta un stil de viaţă sănătos. Un copil sănătos este un copil fericit!
Care au fost cele mai mari provocări pentru dumneavoastră? Dar pentru cursanţi? Ce v-a plăcut cel mai mult?
Bucuria fiecărui participant, emoţia cu care îmi împărtăşeau la fiecare întâlnire paşii mici, dar siguri, pe care îi făceau către adoptarea unui stil de viaţă echilibrat şi sănătos, curiozitatea şi dorinţa de a descoperi misterele simplităţii prin alimentaţie, toate acestea m-au impresionat.
Aţi participat la ateliere alături de cei mici, la Grădiniţa „Buna Vestire“. Cum v-aţi simţit alături de copii?
Atelierele susţinute în cadrul grădiniţei mi-au umplut sufletul de bucurie. Printre copii îmi retrăiesc şi eu copilăria. Le păstrez încă în minte şi în suflet ochişorii lor nevinovaţi şi curioşi, gingăşia, naturaleţea şi puritatea. Copiii au fost încântaţi să descopere că există şi bombonele sănătoase, am descoperit educatoare cu har, implicate, care au o relaţie extraordinară cu copilaşii. Fiecare clipă a fost minunată, nu pot face un clasament, dar am în minte acum emoţia cu care îşi puneau în păhărele bombonelele pe care le-au pregătit fiecare în parte.
„Omul modern este complicat, nu complex“
La modul general, cât de bine cunosc românii regulile de nutriţie? Care sunt greşelile frecvente? Care sunt lucrurile bune pe care le fac?
În mod greşit, vizita la nutriţionist este percepută ca fiind în pas cu moda şi asta din cauza asocierii eronate a nutriţionistului cu un contabil, care nu face altceva decât să calculeze numărul de kilocalorii, greutatea ideală, cantitatea de proteine necesară (adesea pentru creşterea masei musculare), centimetri. În realitate, nutriţia medicală este determinantul stării de sănătate atât ca prevenţie, cât şi ca tratament în toate stările patologice (cancer, deficienţe imunitare, convalescenţă, alergii, intoleranţe alimentare, obezitate, dezechilibre alimentare) şi fiziologice, cum ar fi sarcina sau alăptarea.
Abuzul sau excesul alimentar reprezintă cauza principală a bolilor. Această lăcomie a noastră se transmite şi copiilor prin intermediul obiceiurilor alimentare pe care le construim în cadrul familiilor noastre.
Omul modern este complicat, nu complex, îşi doreşte să afle cât mai multe informaţii, ceea ce este minunat, dar mult mai important este să ne asumăm rolul de părinte implicat, care are drept prioritate copilul. Din dorinţa de a creşte copilul într-o stare de bine, adesea cădem în capcana tentaţiilor şi a comodităţii, apelând la soluţii pe care le avem la îndemână şi care nu necesită efort - fast-food, alimente procesate, produse de patiserie şi cofetărie. În realitate, cu aceeaşi uşurinţă putem cumpăra fructe, legume sau alte gustări sănătoase pentru copiii noştri.
Ce fac bun românii? Realizează că sunt necesare schimbări în vederea dezvoltării armonioase a copiilor şi a fiecăruia dintre noi, îşi doresc să afle cât mai multe informaţii de la specialişti. Minunat ar fi să le treacă printr-un filtru propriu, să simtă ceea ce li se potriveşte şi să pună în practică.
Un gând de final pentru Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ şi Grădiniţa „Buna Vestire“!
În calitate de părinte, de când am păşit în Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ şi în Grădiniţa „Buna Vestire“ am găsit un reper în educaţia copiilor, am descoperit cum un copil învaţă să trăiască, şi nu să funcţioneze. Este un proiect de suflet, unde aş reveni cu mare drag oricând!
Absolventă a Facultăţii de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea Biochimie, Alina Stoica este pasionată de cercetarea ştiinţifică şi de aplicarea fundamentelor teoretice în fiecare moleculă a vieţii, a timpului şi a spaţiului. Este licenţiată în Biochimie, calificată şi specializată în Nutriţie, dietetică şi Stil de viaţă, membru al Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară din România, masterand în Nutriţie şi Siguranţă Alimentară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, membru în proiectele de cercetare ştiinţifică în domeniul alimentelor organice, vicepreşedinte Bio România - Departamentul Educaţie Nutriţională.