Un dar pentru Sfânta Parascheva, în semn de recunoştinţă
O icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva de mari dimensiuni va fi aşezată lângă baldachinul Ocrotitoarei Moldovei din Catedrala mitropolitană din Iaşi. Icoana a fost realizată la Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină "Resurrectio" din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În Catedrala mitropolitană din Iaşi va fi aşezat, lângă baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, un iconostas nou. Icoana aşezată aici o reprezintă pe Sfânta Parascheva având în jurul chipului scene din viaţa ei. Icoana a fost pictată de Marius Ghinescu de la Centrul "Resurrectio", iar sculptura iconostasului s-a realizat la Mănăstirea Golia din Iaşi. Iconostasul este o copie fidelă a baldachinului unde sunt aşezate astăzi moaştele Sfintei Parascheva. Icoana este acoperită cu aur de 24 de karate, îmbinat cu aur alb, şi a fost plătită de o credincioasă din Vaslui. Ieri a fost dusă la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, Înalt Preasfinţitul Teofan primind acest dar la împlinirea a 370 de ani de când Sfânta Parascheva se află la Iaşi. "La începutul anului 2011 a venit la Catedrala mitropolitană din Iaşi o creştină, care nu doreşte să i se ştie numele, şi a mărturisit că s-a vindecat de o boală incurabilă prin rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva. Doamna a dorit să-i facă un dar Cuvioasei, care să rămână ca o ctitorie pentru catedrală. Ne-am propus să facem o icoană care să cuprindă în jurul chipului Sfintei Parascheva scene din viaţa ei. Această icoană va marca recunoştinţa poporului român, în special a poporului român din Moldova, la cei 370 de ani de ocrotire a Sfintei Parascheva. Această icoană o reprezintă pe Sfânta Parascheva în picioare. Există o asemănare între icoana Răstignirii Mântuitorului Hristos şi cea a Sfintei Parascheva care va fi aşezată în Catedrală. Astfel se marchează cinstirea pe care o aduceau în Moldova creştinii ce o numeau pe Sfânta Parascheva "Sfânta Vineri". Alături de acest dar, cu prilejul hramului din acest an, s-au făcut acoperăminte noi pentru sfânta masă din Catedrală, iar veşmântul care acoperă moaştele Sfintei Parascheva a fost schimbat. Noul veşmânt a fost lucrat în atelierul de broderie al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei", a explicat protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi.