Un deceniu de slujire și dăruire (2006-2016)
Duminica a 34-a după Rusalii a constituit pentru Episcopia Caransebeșului un moment de bucurie, marcându-se 10 ani de slujire și dăruire în istorica eparhie a Banatului Montan. Astfel, Preasfințitul Lucian, cel care a fost instalat în 26 februarie 2006 Episcop al Caransebeșului, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și Sfântul Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din părinții consilieri și inspectori de la Centrul eparhial, precum și din protopopii celor patru protopopiate și părinții profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. La sfânta slujbă au fost prezente autorități centrale, județene și locale, dar și reprezentanți ai principalelor instituții din județul Caraș-Severin, precum și foarte mulți credincioși. După Sfânta Liturghie preoții au oficiat un Polihroniu pentru cel de-al 9-lea Episcop al Caransebeșului, iar la final arhimandritul Constantin Timiș, vicar eparhial, a dat citire unui mesaj cu acest prilej. În continuare în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului a fost difuzat un film documentar, realizat de Trinitas TV, despre misiunea Eparhiei Caransebeșului în toate domeniile de activitate, în cei 10 ani de păstorire a Preasfințitului Episcop Lucian. „S-au împlinit 10 ani de activitate la Caransebeș și nu putem decât să spunem împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur «Slavă lui Dumnezeu pentru toate» și să continuăm aici lucrarea pastoral-misionară întru statornicie. Așadar, în comuniune cu toți clericii și credincioșii Episcopiei Caransebeșului, I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate, rugându-L ca să binecuvinteze pe mai departe lucrarea și slujirea noastră în această istorică și de Dumnezeu păzită eparhie. Pentru că suntem în Duminica Fiului risipitor, este bine să medităm la această pildă și să ne gândim toți că întoarcerea este valabilă pentru fiecare dintre noi. Cu toții, mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, suntem fii risipitori în această lume deșartă și trecătoare, dar atunci când venim la biserică ne simțim în brațele Părintelui Ceresc și ne simțim bine din punct de vedere spiritual, întăriți duhovnicește, determinați să continuăm lupta cea bună și să păstrăm credința cea adevărată”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian. Acest moment aniversar a fost marcat și sâmbătă, 27 februarie, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, unde administrația locală a organizat Concertul tradițional de primăvară susținut de Filarmonica din Timișoara și dedicat special ierarhului din Caransebeș.